Sub cort


Un camping într-un loc izolat, oarecum departe de civilizație. E locul ăla în care șortul tău albastru, vechi de 12 ani, cu elasticul din talie devenit istorie, dar cu șiretul proaspăt schimbat, acum 2 ani, își găsește locul. Și se asortează de minune cu espadrilele zdrențuite, vechi de 3, prin a căror pânză gri, degetul mare de la picior se arată, indiscret. Poate pentru că aici nu trebuie să impresionezi pe nimeni. Chiar pe nimeni. Nici măcar pe gagica de lângă, căci, probabil, oi fi impresionat-o cu altceva, mai demult, de a venit cu tine, cu cortul ăsta căcăcios, de 10 metri pătrați, în loc să meargă cu vreun alt cotoi, la vreun olinclusiv, în care numai baia are 14 metri pătrați, apă caldă, săpun parfumat, foehn, așternuturi schimbate în fiecare zi și rumsărvis.
Aici? Un milion patru sute treisprezece mii șase sute opt specii de insecte. Fiecare cu dorința de a face cunoștință cu tine sau, măcar, cu senduiciu’ tău, pâine prăjită, d-aia de la pachet, cu maioneză și o felie de șuncă. Mint. Un milion patru sute treisprezece mii șase sute nouă, că tocmai a apărut una, o albină care, dracu’ s-o ia, își decupează din felia ta de șuncă o bucățică. Poate că i-o plăcea cu maioneză, dracu’ știe? La prânz, când soarele te pocnește, îndelung și cu repetiție, în mijlocul capului, ar prinde bine un pic de aer condiționat. N-ai. Fugi și tu la umbra mestecenilor, ceea ce te ogoiește, întrucâtva, dar nu prea mult. Telefonul îl ții mai mult închis, căci îl poți încărca doar în mașină, când o pui în mișcare.
Alaltăieri a plouat. 36 de ore, încontinuu. Totul e umed. Sarea, zahărul, prosoapele, cearceafurile, hârtia igienică, hainele, solul, cortul, aerul.
Aici e locul unde sexul se face în liniște, cu amortizorul pus, căci, la câțiva metri, un grăsan face grătar, plozii se fugăresc, împușca-i-aș, iar o balabustă de 160 de kile zbiară după bărbat-su, săracu’, ceva, într-o limbă pe care, nu numai că nu o înțelegi, dar care e posibil, de fapt, să nu fi fost, măcar, inventată vreodată. Din alte corturi, indiferent de oră, se aud sforăituri, ceea ce reprezintă, cred eu, trade mark-ul locului.
Ai de scos nisipul și praful din cort de 3 ori pe zi, saltelele sunt destul de subțiri, dimineața te scoli lejer înțepenit de tot, normal, ești bătrân și gras, fir-ai al dreacu’ să fii, că nu mai ai 45 de ani, ba nici chiar 50, gătești ouă cu bacon la aragazul de voiaj, asistat de vrăbii, de furnici, de copiii din vecini, ăstuia, aragazului, i se termină butelia, unde dracu’ ai pus butelia de schimb, am căutat-o peste tot, ba nu, uite că era aici sub haine, haine pe care le ai mereu șifonate, pline de nisip și căutate îndelung prin bagaje, asta când reușești să le găsești, aaa, dar uitam de crema de plajă, unde e crema de plajă, te-ai dat cu cremă de plajă, mă dau imediat, băi, ai zis că te dai cu cremă, păi mă dau, da’ dă-te odată, că te arzi, hoo, că mă dau, ce atâta zor, să nu zici că nu ți-am spus, te-ai dat, da, m-am dat, poate nu ar fi rău să te mai dai încă o dată, că uite cum arde, da’ e posibil să mai fac și eu și altceva, pe plaja asta, decât să mă dau, non-stop, cu cremă, ce naiba, sunt robot de uns cu cremă, să nu te aud diseară că te arde spinarea, da?
Pe plajă vezi cupluri la 65-70 de ani, ținându-se de mână și sărutându-se, și cupluri de 20-25 de ani, stând spate în spate, indiferenți, eventual butonând încontinuu la telefoane, vezi piți (puține, căci nu e zonă favorabilă fițelor) făcându-și selfie-uri și vezi oameni ai nisipurilor, pe care îi identifici ușor, după culoarea de mahon și costumele de baie decolorate, vezi (și mai ales, auzi) boraci băgați cu forța în mare sau copii scoși, cu greu, pe uscat. Un Babel uman, amestecat, viu, fremătând, câteodată obositor, țipător, colorat și clocotind de poftă de viață, de fapt, de vieți, căci fiecare aleargă cu stilul lui de viață, cu concepțiile lui, cu educația lui, cu balastul lui emoțional, cu fricile lui.
Poate că oftezi, câteodată, după barca vreunui grăsan, căci vrei și tu un Zodiac, cam de când te știi. Simți puțină invidie cum te scurmă, mai ales când, în discuțiile tale intime, între om și cont, adică între tine și el, acesta din urmă, contul, te înjură, birjărește, cu cuvinte grele, cu iz de mortăciune.

Dar aici e marea. Și fiecare undă, fiecare nuanță albastră, fiecare val, fiecare unduire, fiecare suflu de vânt, fiecare metru pătrat de nisip sau de stâncă, îți expediază, fix în venă, un cocktail masiv de prozac, xanax, rudotel, morfină, precum și o doză gigantică de miserupism, care coboară asupra ta o adâncă liniște. Liniște care îți spune, câteodată, că te-ai depărtat de drumul tău, de ce visai, de ce îți doreai și te-ai lăsat amăgit de cântecul sirenelor fiecărei zile, de dorința de a câștiga niște bani, de a îți cultiva lenea, de toate căcaturile de care ești sigur că ai neapărată, dar neapărată nevoie, în viața de zi cu zi, de a fora după o siguranță iluzorie, atât de diferită de libertatea la care tânjești. Liniște care aproape că te face să te simți împăcat cu tâmpeniile pe care le ai făcut în trecut și pregătit pentru cele pe care le vei face în viitor. Căci le vei face. Poate nu pe aceleași, dar unele noi, cu siguranță.
De la 5 metri de rai a transmis nicolexu, scorpionul de nisip.
Sunt Mircea Nicolescu. Mâine-poimâine împlinesc 51 de primăveri. Și încă reușesc să râd, să plâng, să  iubesc, să  mă  înfior, la o adică, să  mai dau sau să  mai primesc un pumn. Asta o însemna că n-am crăpat, naibii.
#înresttoatebune

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s