Sâmbătă, în cimitir


Ieri am ajuns la un cimitir. Nu, nu, nu, relaxaţi-vă, nu în rolul principal. Eram doar figurant. Iar faptul că nu ascultam muzică de fanfară, în poziţia întins pe spate, în mijlocul rudelor înlăcrimate (sau nu), mi-a oferit posibilitatea să trag cu ochiul şi cu urechea la ce mai face lumea prin cimitire.

Pentru început, trebuie să fac o clasificare. În cimitire se găsesc următoarele categorii de oameni: preoţi, cerşetori, gropari, musafiri şi actorii principali, aceştia din urmă fiind, de cele mai multe ori, oarecum adânciţi. În gânduri, zic.

Preoţii. Să fie clar: în cimitire e o inflaţie de preoţi. Unde s-or fabrica atâţia? Ce am putut vedea ieri: un preot tinerel, cu moacă de cuţitar de Ferentari se urcă, pe locul mortului (mişto joc de cuvinte, nu?), într-un audi negru, sclipitor. La volan, un şofer cu camaşă şi cravată.

– Hai, dă-i bătaie, am mai auzit.

Unui alt preot, pe lângă care treceam, îi sună telefonul. Iar soneria acestuia?

“Dale a tu cuerpo alegria Macarena
Que tu cuerpo es pa’ darle alegria y cosa buenaaaaaaa”

Altul: aliluiaaaa, aliluiaaaaaaaaa. Cu sfinţii odihneşteeeee…acu’, acu’, madam Popescu, staţ să termen aicea.

După aceste momente artistice sfinte, să mergem mai departe. Cerşetorii:

– Bou’ ăla a zis că dă pomană dăcât la bărbaţi, că răposatu’ a fost bărbat. Da, că i-a zis răposatu’, din p**ă, să dea dăcât la bărbaţi. Noo nu ne-a dat.

– Parcă mare lucru are în pachete: o banană şi o prăjiturică, fă. Cine p**a mea are nevoie de ele?

Groparii? În general, veseli şi cam roşii la faţă. O fi de la soare.

Musafirii au, în general, trei preocupări: să bârfească răposatu’, să discute despre pomană sau să vâneze pochemoni. Şi, tot musafirii sunt, preponderent, constituiţi dintr-o maree de mustăcioase.

– Auzi, bre, madam Ionescu, asta a luat chiloţi de dooj’ dă lei perechea. Că d-ăia de 3 cinzeci nu era buni.

– Nu, madam Vasile, coliva nu era întocmită din grâu bun. Şi nici nu e fiartă destul. Şi nici nucă nu prea avea. Eheheee, la noi se face altfel, nu ca la ăştia. (De obicei, “ca la ăştia” e zis pe un ton ca şi cum tocmai se pregăteşte să vomite.)

– Madam Tugicide, cât e felinarul? Doişpe milioane, duamna Panait. Măcar ie dă marmură, soro? Ie, ie, că ăştia nu face d-alea nefăcute, să te fure.

Câţiva musafiri, pioşi până la comanda “Stai pe loc şi nu mânca”, se refugiază lângă un cavou.

– Aici e loc de pochemon bols, îi aud şoptind conspirativ.

O blondă într-un şort foarte scurt, de blugi, cu maieu negru, extrem de decoltat, şi o şapcă şmecheră pare căzută aici din alt film. Unul pentru adulţi.

Doar un bătrân, demn, deşi gârbovit, cu patru garoafe roşii într-o mână şi o sticlă de plastic în cealaltă, se opreşte la marginea unui mormânt. Se uită lung la poza de pe cruce, pune florile într-o glastră, toarnă apă în ea, apoi, oftând, se apleacă şi începe să smulgă buruieni. Îl urmăresc cu privirea, apoi, parcă ruşinat, mă îndrept către ieşire.

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Uncategorized

2 răspunsuri la „Sâmbătă, în cimitir

  1. Anghel Lacramioara

    La o slujba de sfintire a casei ( obicei preluat ca fiind obligatoriu) in timpul lui Doamne Miluieste aceasta casa…vede popa unditele dupa usa si atunci slujba fu….Doamne Milueste….cine merge la dv la peste?…ufffff

  2. cristina

    Romanul….privit dintr-o alta dimensiune! 🙂 … paralela…(cea normala) …. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s