Goofy a înviat!


Din ciclul “Cum mi-am petrecut vacanţa de vară la bunici”, azi, cum şi-a petrecut nicolexu noaptea de Înviere. Paştele ortodox, subliniez. Asta, deşi sucsemnatu’ crede juma’ în Papa de la Roma (ăla de-l căsăpiră, aseară, răii în “Îngeri şi demoni”, pe axn) şi juma’ în reverendu’ Darwin, ăla de zise că te tragi din maimuţă. Şi, dacă mă uit mai atent, zău că aş înclina să îi dau dreptate lu’ Darwin.

Precum, poate, ştiţi, sunt exilat, de o bucată de vreme, la ţară. Da, foarte mişto, ştiu. Aer curat, te trezeşti în ciripit de păsărele, nu când trece 23-u’ pe Mihai Bravu, mănânci ouă de la galinaceele din curte etîcî. Bine. De noroiul în care te bălăceşti când plouă nu vorbim aici. De cele o oră sau două pe care le petreci, făcând naveta spre bero (numai dus, că la întoarcere se adaugă la fel), nu mai pomenim. Fiecare plăcere cu scârba ei, cum zicea ăla care s-a însurat cu miss univers şi a aflat, post-primărie, că, de fapt, la început fusese mister univers, nu miss.

Dar să lăsăm preludiul, deşi am auzit că duduilor le place şi să intrăm direct în … ăăă … în firul poveştii.

Azi noapte mă pregăteam şi io, ca tot cre(ş)tinu’, să adorm. Şirul babelor care veneau prin sat cu lumânări, bârfind alene, se subţiase. Vecinul trăsese toate artificiile (aşa se făcea, probabil, în sătucul unde a copilărit el, bănuiesc, de Paşte şi de alte sărbători trecute cu roşu în calendarul ăla pe care îl are orice …să lăsăm atât). Noaptea, înstelată şi caldă, mă cuprindea în braţele ei, liniştindu-mă, ca o nevastă iubitoare. Oups! Vă rog să mă iertaţi. Pentru un moment, am alunecat pe panta science-fiction-ului. Am uitat că asta se întâmplă doar în filme.

Şi, cum mă stingeam io, uşor-uşor, trosc, hodoronc, boc, bum, bang, prin geamul deschis. Nicolexu sare fix ca în vremurile bune, pe când îl gonea boul ăla de locotenent major cu fluierul, gen “Atac aerian la joasă înălţime”. Suna ca şi cum un animal trage de o plasă, ceva, de vreun oblon. Aici, marele avantaj că eşti la ţară e că, dacă ieşi noaptea, romantic şi tu, la vreo plimbare, nu e exclus să îţi dai bună seara cu iepurele, cu fazanu’, cu căpreoara, cu vulpea, cu mixtreţu’, cu vecini d-ăştia. Aşa că mintea mea sprinţară a şi zis că a intrat vulpea la fabricile de ouă menţionate mai sus. Trag nişte blugi pe mine, scot piciorul prin găurile artistice pe care le aveau pe craci, cad, înjur, repoziţionez piciorul, intru în ei. Uffff! Smulg lanterna, bag un cuţitaş (de vreo 40 de cm) în curea, la spate, cobor scările în fugă, mă împiedic de Svejk, care nu putea dormi decât pe scară, ajung la intrare. Şi dacă e vreun mistreţ? Iau din dulap şi o macetă, de zici că eram Rambo, când se bătea cu răii ăia, pe care îi caftea cu o mână la spate, în vreme ce cu cealaltă se scărpina în ciuf. Pe aia cu ciuful am rezolvat-o uşor, pe considerente de lipsă.

Ies în curte. Bine-bine, vulpe, lup, mistreţ, elefant, hipopotam sau ce-o fi, dar de ce nu latră câinii? Manivelă doarme? Goofy (maidanezul pripăşit pe la poartă) e în grevă? Că în alte ocazii nu poţi dormi de conversaţiile lor nocturne. (Asta a propos de tramvaiul 23 de pe Mihai Bravu, da?) Acum nimic. Mă apropii, uşor-uşor, de padocul lui Manivelă. Ăsta, cu ochii holbaţi în bătaia lanternei.

– Ce rahat de paznic eşti tu, bă? Că te trec imediat la şomaj, lăţosule.

În momentul ăla, îl văd că rânjeşte colţii şi, undeva, în lateral, în spatele unei magazii, aud iar zgomotele cu pricina. Nicolexu, curajos ca orice iepure de câmp, trage şi cuţitu’, cum a văzut el în filmele de la haliud, de se auzea muzică d-aia de suspans. Mă dau mai pe lângă magazie, mă împiedic de nişte lemne rămase de pe când făceam padocul şi pe care zisesem că le iau şi le pun bine. Dar ce naiba? N-au trecut decât 4-5 luni, ce draci e graba asta?

În spatele magaziei, văd o ladă de carton, pusă bine de soacră-mea. Ştim cu toţii cum pun bine cucoanele câte ceva, nu-i aşa? Cât să nu cauţi prea mult după ele. Când faci renovare generală, să găseşti. În mizeria aia de ladă, numitul Goofy, maidanez de rasă necunoscută, intrat prin efracţie şi, cred, peste gard, se instalase. Numai că dracu’ ştie cum, se blocase acolo şi încerca să rupă cutia, să iasă.

– ‘tu-ţi rasa ta de maidanez, uite de ce nu dorm io la 3 noaptea.

Ne-am mişcat repede, Goofy şi cu mine. În 10 minute am dărâmat o groază de bidoane (la ce naiba om păstra aşa ceva?), am rupt o bucată de cutie, mi-am agăţat jacheta numai într-un cui şi am recuperat una bucată javră maidaneză, urâtă, din cutie. Bine, mă puteam lipsi de manifestările de recunoştinţă, gen limbi pe moacă, cu care mi-a mulţumit, că duhnea a peşte împuţit. Că nu putea să rămână blocată în lada aia vreo naiadă de 20+ de primăveri. Hai, 25+, să nu ziceţi că-s mofturos.

Hai noroc. Goofy a înviat!

În rest, precum ştiţi, toate bune. Mă rog, minus cearcănele.

goofy

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s