Zorba, libertate, siguranţă, confort


Acum nişte timp m-a întrebat o prietenă ce mi-ar plăcea să fac în viaţă, dacă nu ar trebui să muncesc. Câteva minute mai târziu, am văzut, la altcineva, o ofertă de job într-o insulă. Asta m-a dus cu gândul la secvenţa din Zorba grecul. Ce ne dorim? Despre ce este viaţa? Depre bani? Despre dragoste? Despre libertate? Despre confort?

Până la urmă, cred eu, despre asta e vorba în viaţă, indiferent dacă mai toţi am uitat-o. Despre libertate. Despre râs. Despre bucurie. Despre lăv, bă, despre lăv, indiferent în care formă a ei. Despre mare. Despre munţi. Despre dans. Despre un rost adânc al vieţii, pe care l-am uitat cu toţii. Şi pe care l-am înlocuit cu bani, cu maşini din ce în ce mai de fiţe, cu telefoane din ce în ce mai deştepte, care în deşteptăciunea lor, ne capturează din ce în ce mai tare în matrix-ul a ceea ce noi numim viaţă. Şi care, de fapt, nu e viaţă.

E doar o alergare, o cursă în a câştiga bani, a plăti facturi, a te preface că eşti, a te preface că ai, a te preface că ai prieteni, a te preface că îţi pasă, a te preface că “îţi trăieşti viaţa la maxim”. E o cursă către din ce în ce mai multă siguranţă, dar din ce în ce mai puţină liberatate. E o cursă către din ce în ce mai mult confort, dar din ce în ce mai puţină fericire. E o cursă către din ce în ce mai multe bunuri materiale, dar din ce în ce mai puţin spirit. O cursă către a munci fizic din ce în ce mai puţin, dar din ce în ce mai mult sclavagism. Căci devii sclav. Al banilor. Al casei. Al maşinii. Al modului de viaţă. Repeţi zilnic, ca un automat, acelaşi gesturi. Te trezeşti. Faci o cafea. Pleci la muncă. Înjuri traficul. Ajungi. Munceşti. Mănânci. Pe colţul biroului. Ceva care nu îţi place. Care are gust de hârtie. De carton. Dintr-un carton. Munceşti iar. Ca să ce? Ca să poţi, apoi, pleca de la serviciu, către casă, prin aceeaşi aglomeraţie. Către o casă care, de cele mai multe ori, nici nu îţi aparţine ţie. Către o casă care, nici măcar, nu îţi place. Sau nu îţi mai place. Unde se consumă, în sacade ieftine, putrezirea ta şi, eventual, a partenerului de viaţă. Mă rog. A ceea ce se numeşte viaţă. Şi, care, până la urmă, şi aia îţi e amanetată. La bănci. La stat. La companiile de telefoane. La gaz. La electricitate. În restul timpului, fugim de noi înşine. Jucăm bile, ne dăm pe feisbuc, ne uităm la tembelizor. Vorbim fără noimă, facem glume modeste, cu prieteni de o bere.

Cineva zicea: “Ştii că îţi poţi pune ordine în viaţă în următoarele 10 minute, nu? Şi tu. Şi eu. Şi toţi. Dar nu o vom face. Şi nimeni nu o face. Căci ne e frică, de ne căcăm pe noi, să schimbăm ceva, chiar dacă ştim că nu ne place ce facem acum. Şi vom găsi mereu, şi mereu, şi mereu, scuze, motive să amânăm, să <<Nu e momentul acum>>”.

Da. Ştiu. Dar cum am putea trăi altfel?, mă vei întreba. Nu ştiu. N-am fost, niciodată, bun la a da răspunsuri. Mai degrabă, mizează pe mine în a îţi ridica întrebări la fileu. Întrebări la care doar tu ai putea răspunde. Deşi, probabil, nu vei răspunde. Nici eu nu răspund, fii liniştit.

În rest, toate bune.

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Uncategorized

4 răspunsuri la „Zorba, libertate, siguranţă, confort

  1. Radu Iorgulescu

    Foarte frumos eseu, chiar daca tristut, mi-a facut ziua mai buna!

  2. Popa marius

    Obiective pentru viață.

  3. Esti foarte realist si obiectiv in tot ce scrii . Felicitari.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s