Therme, final destination


În fine, după “aventurile” pe care vi le-am povestit, am ajuns la therme. Construcţia e fascinantă. Se vede din drumul naţional şi, pe măsură ce te apropii, e din ce în ce mai mişto. (E şi din ce în ce mai mare, bă, ar zice drăcuşorul ăla roşu, de pe umărul meu). Ştiu că te miră că zic că e mişto, dar chiar e. Dar să ştii: nu m-au plătit să zic asta. De aceea, de oftică, le scriu numele cu literă mică, în semn de protest. Că meritam şi io măcar un cec, ceva, o pereche de butoni de cămaşă cu diamante, samfing.

Lăsăm maşina în parcare. Plecăm în pas vioi spre intrare, căci afară s-a lăsat niţel rece. Să-mi bag! Fac stânga împrejur, ca pe vremea când făceam io armata. Am uitat geanta cu prosoape, costume de baie şi alte izmeneli în maşină. Izmeneli, nu izmene, neatenţilor. Of, doamne, nu ştiu ce mă fac cu voi.

Intrăm. Pentru că am ajuns destul de târziu, 20:30, merge destul de repede, căci cei mai mulţi au plecat deja. Deştept sistem. Primeşti o brăţară magnetică care e un fel de sesam. Îţi închide/deschide vestiarul, ţi-o scanează (brăţara, perverşilor, brăţara) când cumperi ceva înăuntru, ca să plăteşti la ieşire, nu să te cari cu bani în slip şi poţi accesa, în funcţie de tipul de bilet luat, diversele zone din therme. Super. Chiar o surpriză plăcută. Plante peste tot, de până şi nevastu a zis, cu oarece otravă verde în voce: “Băi, ăştia m-au luat. Au mai multe decât mine”. Ceea ce, să fim sinceri, având în vedere comportamentul ei obsesiv-compulsiv legat de verzituri, e o treabă.

De cum intri, însă, în zona vestiarelor, dai de semenii tăi. Şi îţi cam vine să te duci acasă, să te bagi în cada ta de un metru şaizeci şi să plângi. Mă rog. Sufletele mai sensibile pot plânge imediat ce ies, cu capul pe volan. Prietenii ştiu de ce.

Dar să las răutăţile, că mi s-a zis, de multe ori, că sunt cârcotaş şi nu fac nimic altceva decât să critic. O să fac, doar, un scurt rezumat:

În piscină nu ai voie cu telefon. Asta nu însemna că sufletele brave, adevăraţii donchihoţi şi adevăratele ecaterine teodoroaie nu înfruntă mânia badigarzilor şi a celorlalţi participanţi la plimbarea prin therme, care sunt pozaţi de către susnumiţii cu celulita la vedere sau cu ochii beliţi la vreun lemn de mesteacăn (e la genul feminin, să ştiţi), care trece tangenţial cu ruta lor de amerizare pe burtă. Balele incluse, să ştiţi.

În piscină nu ai voie cu pletele fluturând, ci trebuie să ţi le strângi, ca să nu îţi laşi laţele plutind prin apă, jalnice sargase. (Nu, sargasele nu sunt peştii ăia pe care i-ai văzut tu la Antipa.) Cu toate acestea, diverse naiade se strecoară, sau, după ce au trecut de ochiul personalului, şi-l desprind. Asta îţi poate oferi nişte senzaţii tari, când ajungi acasă şi trebuie să dai extemporal, că îţi dă nevasta tema: “Cui aparţin firele de păr pe care le-am găsit în chiloţii tăi de baie, animalule?”. Scrii numele în colţul din dreapta sus, data şi ai minim 4 foi de umplut. Poţi scrie ce vrei, oricum nu va citi, oricum hârtia se îndosariază, dar nici tu n-o să mai vezi ciorbă caldă sau veveriţă la fel. În plus, va fi chemată şi soacra, să rezolve ea corijenţa ta.

O scăpare a celor de la therme e faptul că nu ar trebui să fie lăsaţi nici bărbaţii cu carpetă pe spate sau, măcar, ca la fete, să îşi prindă, câte un smoc, câte un smoc, părul cu clipsuri.

O imagine care mi-a amintit de Afrodita, ieşind din apa mării, a fost a unei mezelărese de o tonă juma’, cu păr negru, care avansa cu pas de manechin, pe linia vestiarelor, pieptănându-se. Iar părul rezultat îl arunca, cu un gest princiar, pe jos. Dâra de pe jos, cam ca în Hansel şi Grettel, când voiajau ei, la clasa I, spre vila vrăjitoarei.

Vine o duduie, din personal, să facă curat în camerele în care te schimbai. Deschide uşa fix în dreptul meu şi am oportunitatea să văd, pe jos, o pereche de chiloţi roz, aruncaţi de cineva care folosise acea cameră, înainte. Nu vreau să intru în detalii, că, poate, mâncaţi.

Saunele sunt minunate. Cu temperaturi crescând. Cea mai “hot”, bavaria, are aerul la 90 de grade. Eu i-am zis nevastului că o să le propun celor de la therme să îi schimbe numele în Colectiv. Oups! Mi-a tras o palmă.

Am fost în cea cu pereţii din sare de Himalaya. Linişte. Deh, ca în saună. Cald. Transpiraţia se prelingea, alene, pe bărbie. Pic! Pic! Stare de bine.

– Corneleee, mi-e cald. Hai să ieşim, că ne topim de tot şi îţi pierzi burta, hahahahahahahahahahahaha.

Ăsta a fost un strigăt. Al unei fufe. La care, desigur, numitul Corneluş a răspuns. Şi toată atmosfera aia de pace s-a transformat într-o hăhăială ca de birt de piaţă.

Cu următoarea linie, voi supăra câţiva cititori. Unul din avantajele de a merge undeva unde lumea e în costum de baie e că vezi mai mult din caroseria respectivilor. Sau dezavantaj, în funcţie de caroserie. N-o să mă leg de volum sau masă, că nici io nu-s silfid. O să mă leg, în schimb, de tatuaje. Înţeleg ideea tatuajelor. Chiar o înţeleg. Semnificaţii & stuff. Design. Preluarea propriului control. Chiar şi “Eram beat, să moară mama. De aia meam tatoat numele lu’ Maricica pă umăr”. Ce nu am înţeles e de ce peste jumătate din cei de acolo erau tatuaţi. De ce nişte burtoşi, de până şi eu mă simţeam bine în prezenţa lor şi le făceam sâc!sâc!sâc! voiau să facă pe macho-ii. De ce nişte seminţărese, cu o privire extrem de expresivă (exprimând inexpresia), şi-au tras tatuaje de fete rele. De ce trebuia să văd io tatuaje pe care nu le puteam înţelege, căci erau ascunse de păr. Da, ştiu, fiecare are dreptul să facă ce vrea cu el, cu corpu’ lui, cu banii lui. Da’ io ce vină am?

Deasemenea, costumele de baie. N-o să fiu ipocrit, să zic că nu îmi plăcea să mă uit după un slip tanga, răsfăţat între două fese mişto. Da’, nene, când ai 140 de kile, celulita ţi se desprinde în plăci şi cade pe gresie, de ce foloseşti brazilian? La faptul că io vin de la cârciumă, unde am halit, chiar nu te gândeşti?

Aş mai avea un break şi pentru cei care nu au înţeles că therme este un spa mai mare, nu balta unde au crescut ei şi unde au învăţat că în apă se plonjează, că aşa pică gagicile late după tine. Mă rog, mai pică laţi şi ăia căroră le plonjezi în cap, dar asta contează mai puţin.

Ca să concluzionez, înainte de a îmi pierde şi ultimii 3 cititori pe care îi am: thermele sunt o chestie absolut magnifică. Cu eterna problemă românească: păcat că au şi clienţi. Românii, ca masă, nu merită chestii de genul, din lipsă de educaţie. Nu ştiu dacă neapărat aia de la şcoală, cât, mai ales, aia de acasă. Aia în care te învaţă mă-ta (indiferent cum) că să îţi sufli mucii în perdele nu e ok, să plescăi ca un porc iar nu e ok, să te scarpini în cur în public iar e de căcat (mai ales dacă îţi şi miroşi degetele după), să îţi laşi părul peste tot e jenant. Că să vorbeşti atât de tare, încât să îi deranjezi pe ceilalţi, nu arată cât de mondial(ă) eşti, ci lipsa de educaţie. Şi, în general, să te înveţe că, în interacţiunea cu alţii, oricâtă valoare crezi tu că ai, e bine ca libertatea ta să îşi dea un obştesc sfârşit acolo unde începe libertatea celorlalţi. Căci, fără astea, oricât aur ai tu pe tine, indiferent ce maşină bengoasă conduci, oricâte vuitoane, genuine sau false, ai avea, tot un mârlan o să fii, tot o seminţărasă, tot un factor din cauza căruia noi, ăştia cu nişte mame mai severe, o să ne facem rezervare la therme mai spre seară, când voi v-aţi cărat, că trebuie să prindeţi la teveu emisiunile cu asistente (a se citi curve) sau să daţi dedicaţii pe taraf teve.

În rest, toate bune.

 

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Uncategorized

3 răspunsuri la „Therme, final destination

  1. Andreea

    Una peste alta, si noua ne-a placut. Mai putin partea asta cu colegii de balaceala. Mi s-a intamplat ceva absolut uimitor: eram la pool bar, asteptam cuminti sa ne ia cineva comanda. Eram pe scaunel din-ala subacvatic, langa sot. Se apropie un grup de tineri…nu le-am dat importanta…pana nu am simtit un fund gras langa fundul meu!!! Se inghesuia cu mine pe acelasi scaun, fratilor! Am ramas stupefiata, n-am avut nicio replica! Evident ca m-am mutat, iar astia erau senini ca o zi de mai, ba mai mult, s-a asezat si Iuby gramada pe acelasi scaunel, cu cavalerul care-i facuse rost de el…

  2. Vorbeam zilele trecute cu o prietena despre mentalitatea de balta din Romania. Degeaba le oferi spitale „high end” si autostrazi cu enshpe benzi pe sens, daca ei vin tot borati si pisati la medic cu Dacia din ’70. Asa si aici… degeaba ai chip la incheietura daca te comporti ca la mahala.

    Dar misto scris. ^_^

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s