Bărbaţii care înşală


Lume, lumeeeee….de azi încolo, mă simt mai deştept. M-a mâncat în acea zonă, cică indecentă, şi am deschis un sait care mi-a fost recomandat de feisbuc. Acolo, un titlu din care am aflat cum arată bărbaţii care înşală. Evident, saitul era din acelea pentru (îmi pare mie) muieri care nu se spală la veveriţă decât sâmbăta sau când vine poştaşul în bloc, doar-doar le dă, în pasienţă, cu bucurie la aşternut.

Dar lăsaţi-mă să vă instruiesc şi pe voi.

Bărbaţii care înşală sunt înalţi. Adică, zic io, în nemernicia mea, Ghiţă Mureşan e cel mai înşelător bărbat ever. Ce-i drept, chiar se vede pe faţa lui că e un mic (haha!) Casanova.

Bărbaţii care înşală au ochii depărtaţi. De unde trag eu concluzia că cei mai înşelători sunt porumbeii, că îi au de-o parte şi de alta a capului. Sau i-or avea depărtaţi că se uită după două gagici, în acelaşi timp, şi, poate, respectivele nu merg pe acelaşi drum?

Bărbaţii care înşală au sprâncene stufoase. Da, mă gândesc că îi ajută să le gâdile pe dudui la dispeceratul de cazare cu sprâncenele, nu numai cu genele. (Bine, asta dacă ştiţi despre ce vorbesc, că, dacă voi ştiţi doar misionarul, cam 3 minute, nu înţelegeţi ce prostii zic eu aici). Ceea ce, desigur, le va face pe dudui să se întoarcă la ei iar, şi iar (mare albastrăăăăă), să se mai înşele de câteva ori împreună.

Bărbaţii care înşală au muşchi bine definiţi. Asta da. Se ştie că steroizii definesc bine muşchii, le cresc masa şi, categoric, determină o potenţă ceva de speriat. Adică te sperii mai ales când o cauţi cu lumânarea şi nu o găseşti. Oups! Pardon. Voiam să zic că, de fapt, cauţi lumânarea şi nu o prea găseşti.

Bărbaţii care înşală au o anumită tunsoare. Cu părul mai lung nu-ştiu-unde şi mai scurt în partea ailaltă. Adică, dacă ajungi acasă tuns după cum te-a prostit frizeru’ că a văzut el în catalogu’ de tunsori (că bănuiesc că există şi asemenea catalog, în cultura noastră în care totul este catalogat şi exemplificat), a şi sărit Maricica pe tine. Maricica, boreasa de acasă, care te-a luat cu acte în regulă la primărie, biserică şi petrecere cu lăutari, multe pupături, muzică dată prea tare şi plic la final, urmate de socoteala şi cearta cu nasoii ăia de la cârciumă, care au încercat să vă tragă în piept cu 3 milioane. Şi Maricica, fată cultă, că citeşte saituri şi ziare pentru gospodine cu manichiura lipsă la apel, te-a şi luat la rost că o înşeli, că a citit ea că ăia cu tunsoarea aşa-şi-pe-dincolo înşală.

Bărbaţii care înşală au faţa pătrată. Pe asta n-am prea înţeles-o, da’ nu m-ar mira ca aceeaşi Maricica să ia echerul, cât timp dormi, să îţi verifice unghiurile moacei. Să afle ea ce drumuri la ceas de seară bate Costel al ei.

Bărbaţii care înşală au testicule mari. Aici, mi-a închis gura domnul sait. Însă nu mă pot opri din a gândi. Cum Maricica şi Costel, la prima lor întâlnire, la tradiţionala “cafea”, stau ei, de-o parte şi de alta a mesei, sorbind, distins, cu degetul mic ridicat, din cafeaua de doi lei, în pahar de carton, că e de rahat să inviţi duduia acolo unde-s pahare de plastic. Iar Maricica, în loc să se gândească la cât de lung şi gros are Costel …ăăă…. sufletul, se gândeşte să îl invite să se ridice, să îşi expună gogoloaiele pe masă, să vază ochiu’ ei dacă ăsta e d-ăla de le înşală pe bietele fete amurizate. Că bărbaţii ie porci, i-a zis ei mămăiţa.

Desigur, despre femeile care înşală, saitul în chestiune nu suflă o vorbă. Poate că cercetătorii ăia, britanici sau nu, n-au apucat să studieze şi partea asta. Sau, poate, o păstrează pentru alt articol de aceeaşi reală valoare ştiinţifică.

Ca încheiere: mare parte din jurnalism a ajuns o cloacă. Mare parte din cititorii presei, altă cloacă. Interesaţi de cine pe cine a futut, ce bani are X, ce ţâţe are Y, timp în care şi-o freacă prin buzunar. Copiii moşului, frecatul n-o să vă facă să orbiţi. Da’ măcar făceţi-o ca lumea, nu pe şest, citind toate căcaturile. Nu vă daţi pin-ul cardului oricui, evident, că vă umblă în cont. Da’ n-aveţi nicio problemă să daţi pin-ul de la creierul vostru oricui, să vă umble în creieruţul ăla mic şi scump. (Cu accent pe mic). De preferinţă, cu bocancii.

În rest, toate bune.

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Uncategorized

3 răspunsuri la „Bărbaţii care înşală

  1. No…ce sa zic?! Mi-o placut articolul :))))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s