De ce nu poţi avea succes când scrii satiră


Ca să ai succes, când scrii ceva, trebuie ca oamenii să se regăsească în ce scrii tu. Când scrii satiră, ai două cazuri:

În primul, pentru că scrii despre defectele lor, oamenii nu se regăsesc. Căci toţi suntem perfecţi, se ştie. Nu s-ar recunoaşte în personajele despre care scrii, căci personajul ăla mănâncă ca porcu’, e necivilizat, îngâmfat, fanfaron, poltron, mincinos. Iar cel care te citeşte are şi el nişte defecte, evident, căci “nimeni nu e perfect”, dar, în niciun caz, astea de care râzi tu. Cu totul altele şi, dacă stă să se gândească mai bine, uite că nu îi vine nimic în minte acum.

În al doilea caz, oamenii se regăsesc în ce scrii tu. Desigur, dacă scrii extrem de explicit: “Blonda cu care am luat sâmbătă seara cina era frumoasă pe dinafară şi proastă pe dinăuntru, ca baia comunală”, sau ceva în genul. Atunci se regăseşte şi, evident, se supără.

Aşa că, mai bine, scrii altceva. Dacă scrii de corason, 90% dintre femei şi 30% dintre bărbaţi sunt în admiraţia ta. Dacă scrii că bărbaţii e porci, ai, ca fani, 80% dintre femei. Dacă scrii bancuri porcoase, ai, ca fani, 80% dintre bărbaţi. Dacă scrii despre copiii tâmpiţi şi părinţii din dotare, îi ai, ca fani, pe cei care nu au copii. Dacă scrii despre cei care nu au copii, te ridică în slăvi cei care au. Şi care, deşi nu recunosc, deseori, se întreabă de ce naiba i-au făcut. Când scrii contra ecologiei, îi ai, ca fani, pe adepţii dezvoltării economice. Când scrii despre locuri de muncă…ăăăă….aici nu cred că găsesc prea multe şanse de admiratori.

Căci, atunci când scrii satiră, la început, ai nişte admiratori. Eşti haios, ai verbul la tine de cele mai multe ori, iar treaba asta prinde la public. Apoi, când lumea începe să te cunoască, apare şi un sentiment de teamă. “Dacă o să scrie ceva naşpa de mine?”. Şi, imediat ce te vezi sau ce vorbeşti cu cineva, repede, fuge pe blogul tău, sau pe pagina de feisbuc. Nu de drag. Ci ca să vadă dacă nu ai scris ceva despre ei, desigur, scoţând răutăţi din  zona aia cu care gândeşti şi cu care stai pe scaun, de obicei.

Când scrii satiră, ai nişte admiratori. Când scrii satiră, nu ai mulţi prieteni. Mai sunt câte unii care, însă, încearcă să te ghidoneze către ce să scrii. Sau să te cenzureze. “Să nu cumva să scrii despre nevastă-mea, că iar am scandal acasă, că de ce sunt prieten cu tine”. Când scrii satiră şi ai simţ de observaţie, lumea te fereşte, de parcă ai avea vreo boală ruşinoasă, despre care nu se ştie cum te molipseşte. “Daaa, ne vedem mai mulţi, dar nu ştim încă sigur dacă ne vedem. Sau, nu ştim încă unde. Nici când”. Urmat de telefon către ceilalţi “Băăăă, vezi că i-am zis lu’ ăla că nu se ştie când ne vedem. Să nu mă daţi de gol”. Când scrii satiră, ai simţ de observaţie şi nici nu bei, începi să nu mai ai nici familie. “Iubi, e ziua lu’ verişoara Agripina, da’ nu cred că are sens să ne ducem în vizită. Eventual, trec io, când ies de la muncă, să îi duc nişte flori”. Când scrii satiră şi nu te poţi abţine în a o scrie, singurul care mai rămâne lângă tine e câinele, dar şi ăla pentru că se aşteaptă să îi dai mâncare. În plus, pe el îl doare sub coadă dacă scrii şi ce scrii despre el. Conserva să fie bună, mare şi la timp. Şi să îl scarpini pe ceafă. “Ham, mişcă-te mai repede cu scărpinatul ăla, că mă mănâncă ceafa. Ham. Merci.”

Îi salut, cu această ocazie, pe cei care scriu satiră. Sunt nişte mazărfacări. Poate de-aia îmi sunt dragi.

În rest, toate bune.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Uncategorized

Un răspuns la „De ce nu poţi avea succes când scrii satiră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s