Eşti bătrân


Să presupunem că ţi se spune “eşti bătrân”. Bine, evident că nu mi se spune mie asta, că eu am 20 de ani. Sau 30. De când am început să muncesc, desigur.
Dar, dacă ţi se spune aşa, pur şi simplu? “Eşti bătrân”. E de bine sau e de rău? Unde e graniţa? Graniţa între “eşti înţelept” şi “îţi pute gura”. Cum percepi asta? Ca pe un compliment sau ca pe “stai, dreacu’, jos, tataie”? Dacă, în metrou, te uiţi la picioarele tipei aşezate în faţa ta, iar ea se ridică, la ce te aştepţi? Să se îndrepte spre coborâre, să întoarcă privirea peste umăr şi să îţi facă, ghiduş, cu ochiul, îndemnându-te să o urmezi? Sau, de fapt, te lasă să te aşezi, că te vede şontorog?
Ţi se transmite că ai experienţă sau că nu poţi, probabil, să faci mai mult de 20 de flotări? Ceea ce e, desigur, descalificabil. Unde începe “ a fi tânăr”, ceea ce e excelent, se pare, să facă loc lui “a fi matur”? Ceea ce e bine, tot se pare. Dar “a fi matur”, ceea ce e bine, lui “a fi bătrân”, ceea ce e nasol? Ce scrie în acte contează? Dacă da, de ce? Dacă nu, deasemenea, de ce? Unde poţi face comparaţie între unul de 25 de ani şi unul de 50? Dar de 70? Şi în favoarea cui iese comparaţia? Unde e bine să fii tânăr şi unde e bine să fii bătrân? Unde ai experienţă de viaţă şi unde te-ai prostit de tot? Unde, nişte golani te văd ca pe o posibilă ameninţare şi unde, ca pe o victimă?
Atât pentru azi. Mă bucur că m-aţi urmărit în jocul acesta, pe numele lui “Întrebări fără sens”. Ăăăă, ce vă ziceam? Aaa, da. Unde îmi sunt, oare, ochelarii? Cum? Îi am pe ochi? Mersi. Mă gândeam, de fapt, la altceva.
În rest, toate bune.
P.S. O veste naşpa pentru fanii necondiţionaţi ai tinereţii: trece.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s