Pe o piaţă persană…


Aseară mi s-a aprins becu’ de motorină. Pasămite, îmi zicea să mai şi alimentez hodoroaga, nu numai s-o hăndrălesc. După vreo trei sferturi de oră, petrecute aproape pe loc, ajung la benzinăria aia veche, de la Piaţa Dorobanţi. Eram cam cu curu’ în sus, că râd muierile de mine, şi, în plus, mă şi grăbeam ca dracu’. După ce alimentez, pizduind că se mişcă pompele astea de zici că dai la pedale, închid buşonul şi fug în coşmelia respectivă, să plătesc. Tanti în uniformă, ieşită din dosul baricadei pe care trona casa de marcat, se întreţinea cu două cucoane: una mai tânără, alta mai spre Bellu, aleea 3, figura 17.
– Vaaaaiiii, ce unghii frumoase ai. Ce mişto le-a reuşit pe astea de la degetele mijlociiiiiiii.
– Mvaaiii, mersiiii, tuuuu.
După vreo două minute, încep să mă agit.
– Bună seara. Vedeţi vreun motiv pentru care nu aş putea plăti acum?
– Două minute, vă rog, îmi ciripeşte uniforma.
– Iertaţi-mă, nu văd niciun motiv pentru care să aştept încă două minute, peste cele două pe care le-am aşteptat deja. Mai ales că mă cam grăbesc.
Mormăie, bodogăne, şopteşte ceva celor două, încruntată, şi trece în spatele casei. Îi întind banii. Nu îi ia imediat. Îmi zâmbeşte, brusc, profesional.
– Dar campania noastră o cunoaşteţi?
– Nu, şi, de la campania din 1812, în Rusia, a lui Napoleon, alta nici nu mă interesează. Aveţi nevoie de banii aceştia?
– Sigur. Dar să ştiţi că e păcat că nu vă interesează.
– Domnişoară, v-am spus ceva mai devreme că mă cam grăbesc. Este necesar să repet asta, cât timp tot stau cu mâna întinsă, cu banii?
– Stimate domn, îmi zâmbeşte ea serafic, să ştiţi că e o campanie cu premii garantate. Nu veţi regreta că sunteţi client petrom.
– Stimată don’şoară, de 4 minute, deja regret.
– Avem opt milioane cincisute de mii de premii. Raclete de gheaţă, cafele şi muuuuulteeeee alte premii.
– Domnişoară, mai mult decât un premiu…da’ ce zic io? …un privilegiu, să vă admir în timp ce stăteaţi de vorbă cu cunoştinţele dumneavoastră, mai devreme…alt premiu nu îmi trebuie.
– Să ştiţi că era un copil bolnav, care merită atenţie. Să ştiţi, se întristează ea.
– Domnişoară, în afara serviciului dumneavoastră, îi puteţi acorda şi o diplomă de excelenţă în patinaj vertical, pe gheţar. Aici, însă…
– Aaaa, dar eu spuneam de atenţia dumneavoastră.
Ăla a fost declicul.
– Multpreastimată, faţă de cât meritaţi, domnişoară (pe asta nu cred că a prins-o), v-aş acorda atenţia mea, şi dumneavoastră, şi duduii dinainte, doar în măsura în care aţi fi goale, tăvălite în smoală şi fulgi de pinguin, aţi ţine steagul Franţei în dreapta şi Codex Alimentarius în stânga, timp în care aţi cânta “Pe o piaţă persană” a lui Ketelbey.
A belit ochii mari, s-o fi gândit că am avut boala lui Calache când eram mic. Mi-a smuls banii din mână, i-a azvârlit în sertar, a tastat ea ce a tastat şi mi-a zis la revedere.
Când am ieşit, ca să îi fac seara feerică, am strigat, înainte de a trage de uşă:
– Da’ eu le-am spus: ocupaţi gărileeeeee!!!!!
Dacă aveţi drum pe acolo, vă rog, verificaţi dacă a început să mişte.
În rest, toate bune.

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Uncategorized

3 răspunsuri la „Pe o piaţă persană…

  1. dumitru ruxandra aura

    Super… ziua mea a inceput cu zambetul pe buze.

  2. felicia doleanu

    A fost totusi dragutza ca nu v-a aratat unghiile acelea reusite , de la ambele maini! 🙂

  3. dushurece

    misto. la brasov era una alaltaseara care batea ciocolatele cu un carton, sa le desprafuie cica, nu m-o bagat in seama fro 5 minute, pana nu m-o apucat un acces de tuse cronica si s-o activat. In rest, dragute, parca n-ar lucra la privat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s