Experimentul Mircea 2.1


Hai, ‘ceţi-vă dreacu’, că v-a ajuns. Începuserăţi să puneţi botu’, ai?

Morala a câteva ore de bunătate de-asta, feisbucistă şi gratuită: ahhhh, ce bine e să nu trebuiască să gândeşti. Şi doar să pui poze colorate, cu simbolistică tâmpă şi realizare grafică mai mult decât îndoielnică. Să te faci doar că simţi cu ovarele. Da, da, nu râdeţi, simt că au început să îmi crească şi mie unele mici.

Să vă zic cum vine cazu’ cu bunătatea asta dă feisbuc, după ce am experimentat-o câteva ore. E simplă şi creează empatie în rândul patrupedelor similare. Pop-te-m-aş-ul ăla a ştiut pe ce şi-a bazat invazia de poze cu demagogii ieftine. Te-a lăsat baltă vreunu’, că prea erai proastă şi nu ştiai să faci un sex oral bun? Pac, alinarea vine din căcaturile cu iz de cafea de proastă calitate, mai erzaţ, aşea. Că ie bărbaţii boi. A aflat colega de berou că ai bârfit-o la contabilitate şi te-a făcut de căcat în public şi în particoler, eventual cu pusul părului tău pe degete, gen bigudiuri? Pac, oamenii ie răi, ‘tu-i în nas pă oameni.

Mai am o minge şi pentru cucoanele, în general atinse de parvenitism şi menopauză: când afirmi că tu eşti îngăduitor cu toţi, că nu te uiţi decât la chestii pozitive şi alte goange de-astea, întreabă-te dacă nu cumva eşti tu, cu totul, marele pol negativ.

Acestea ziind fise, vă rog să îmi permiteţi să închei cu experimentul Mircea 2.1 şi să revin la Mircea 2.0. Mircea ăla cu clonţu’ mare, căruia îi plac decolteele, cuţitele şi oamenii educaţi, care ştiu să folosească cuţitul şi furculiţa şi care, când mănâncă, nu plescăie, iar când vorbesc cu gura plină o fac doar dacă trebuie să strige “Foc, băăăăăăă…. aduceţi extinctorul”. Ăia care ştiu să nu pocească limba asta, atât de plină de sensuri duble, triple şi cvadruple, în care “a da” are caracter oarecum obscen. Şi, de aceea, înlocuim “a da” cu “a oferi”. Rezultatul va fi minunat, mai ales când e vorba de expresia “a te da pe brazdă”, aducând oarecum cu Ion al lu’ Rebreanu. Adică, pentru cei care în şcoală au fost la crâşma din piaţă, e vorba de un amor peisager, cu miros de fân proaspăt cosit şi sex surpriză, Vaslui stail.

Ăia care înţeleg că o haină “de firmă” o iei pentru plăcerea de a simţi un material de calitate şi o croială pe care nu ţi-o nimereşte Varvara, croitoreasa de cartier, şi nici fabrica “Azur”, din Crevedia. Nu pentru a fi în competiţie cu vecina Fifi de la 6, nu pentru a cuceri nişte pzide proaste cu ţoalele tale de firmă (că doar au etichetă, nu?), pe care ai dat 12 lei, la tarabă, în Piaţa Obor. Ăia care înţeleg că locurile pentru handicapaţi, din parcările supermarketurilor, sunt pentru ăia care se deplasează anevoie, nu pentru şmecheri, care îşi lasă vaporul (negru, cum altfel? Că trebuie compensat…ăăă…înţelegeţi voi…) cât mai aproape de intrarea în clădire, nu cumva să îi scadă burta pe care stă mulat tricoul aproape transparent, de fotbalist.

Ăia care înţeleg că bunătatea, caritatea sunt nişte resurse finite şi o folosesc gândit, cu zgârcenie chiar, însă în real, nu dând şeruri şi laicuri, că vine cineva, din jungla de afară şi donează un euro, un dolar, o liră sterlină sau un codru de pâine, doar pentru că boul (sau vaca, că nu vreau să discriminez) a dat laic sau şer.

Ăia care înţeleg că expertiza, cunoaşterea, nu vin din citit 2 căcaturi pe net, eventual de la alţi tembeli, care au auzit ei că vecinu’ Mardare a lu’ văru’ de frate vitreg a lu’ cumnatu’ Pandele de la Sascut a zis că ceva. Ăia care nu fac experimente pe copiii lor, tot pentru că au citit pe net şi au decis că acolo e adevărul suprem. Să îi naştem în apă, sau în picioare, sau din fugă, să îi alăptăm până merg la facultate, să îi hrănim vegan, raw sau alte căcaturi cu miros de guru famelic şi cu privire crucişă şi, créme de la créme á la Edgar, să nu îi vaccinăm, că au citit ei, pe forumuri, cum se îmbolnăvesc copiii, dacă se vaccinează. Asta până când, desigur, de prin vreun cotlon, vreo poliomielită o să apară şi o să vă facă să vă muşcaţi degetele că aţi folosit prişniţe cu varză.

Ăia care au învăţat, deseori cu durere şi răni, mai mult sau mai puţin vizibile, că e recomandabil să mergi pe drum, pe mijloc, nu prin şanţuri, indiferent dacă şanţul e în dreapta sau în stânga. Ăia care au învăţat că emoţiile sunt bune, dar că nu trebuie să te arunci cu capul înainte, mai ales când emoţia e a unei gloate. Ăia care au învăţat să citească printre, sub, în spatele, în laterala rândurilor. Factor comun: au învăţat. Şi ştiu să gândească şi să simtă. Altfel decât basic.

Din tot ce am experimentat în varianta 2.1, adevărat rămâne doar un lucru: iubesc oamenii. Mă rog, în accepţiunea mea limitată, adică “ăia”.

“I’m a humanist. Maybe the last humanist”, cum ar zice dragul de John Milton, mai diavol de felu’ lui, aşea.

În rest, ce să vă zic? Toate bune.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Uncategorized

Un răspuns la „Experimentul Mircea 2.1

  1. me

    Te iubesc, mă, cîrcotașule! Să nu te schimbi, că te omor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s