De ce ne luăm noi porţia de m̶u̶i̶e̶…ăăă… diverse?


Am tot stat şi m-am gândit zilele astea. Văd, în jurul meu multă frustrare. Neputinţă. Furie. Frică. Durere. Acuze. Blam. Cine e de vină? De ce? Nu reprezentăm chiar nimic? De ce nu face nimeni nimic? Biserica. Primăria. Patronii. Poliţia. Procurorii. Televiziunile. Jurnaliştii. Donatorii de sânge. Gogu de la cazane.

Am încercat să văd dincolo de emoţia de moment. Dincolo de strigătele de neputinţă. Dincolo de frică. Nu cine e de vină. Ci cine e responsabil. Cine putea schimba ceva. Cine poate schimba acum ceva.

Nu am un răspuns exhaustiv, neatacabil. Dar mă gândesc că tu eşti de vină. Un “tu” generic. Eu. Noi. Voi. Ei. Trăim într-o serie de cercuri. Toate sunt, însă, cercuri vicioase. Paradoxuri. Vrem cluburi. Toţi vrem cluburi şi locuri unde să ne distrăm. Dotate cu ultimul răcnet în materie de muzică. De lumini. De dansatoare. De sisteme de siguranţă, mai nou. Da. Şi mai vrem ca berea să fie 4 lei. Daca e 14, sau 24, sau 40, porcii ăia de capitalişti, patroni de căcat. Fără să te întrebi dacă asta se poate.

Acum vrem să dăm jos unul sau mai mulţi primari. Dar da. La concertele moka, organizate de primării, am fost în primele rânduri. La chiolhanurile cu mici, sarmale, bere şi manele sau muzică populară, organizate de partide politice sau primării, am rupt locul, stând de trei ori la coadă, să halim gratis. Şi, mai ales, să bem.

Televiziunile să nu mai fie atât de mitocane, cu curve şi cocalari. Cu jurnalişti care vor să smulgă, pe patul de moarte, victimelor, declaraţii. Oare de ce vor asta? Nu pentru că asta cere publicul? Nu pentru că toţi ne uităm, fascinaţi, la imaginea morţii? Nu pentru că noi le facem rating? “Doar schimbam canalele şi am văzut asta. am rămas şi eu niţel să mă uit, să văd până unde merge grotescul”. Şi alte justificări mincinoase.

Biserica. De ce e biserica aşa? De ce nu se implică? De ce cere popa taxă de înmormântare? De ce nu face decât să ia, nu să şi dea? Păi nu noi am format-o aşa? Nu noi mergem, indiferent de ce (nu) face biserica, de fiecare dată, să pupăm moaşte şi să cotizăm în cutia milei? Nu noi cumpărăm lumânări? “Doar pentru mămica, în rest io nu iau lumânări”. Nu noi trăim, ca mentalitate, în plin secol XVI? De ce are biserica influenţa asta? Pentru că preotul spune, în biserică, babelor (şi nu numai), cu cine să voteze. Şi ele, cuminţele, votează. Cum să nu le aloce guvernul sute de milioane? Că una-două, dacă nu, popa le spune babelor să voteze cu ăilalţi.

“Să distrugem clasa politică, atât de coruptă. De 25 de ani, nu avem ce să votăm. Votăm de atâţia ani numai răul cel mai mic.” Corect. Câţi dintre cei corecţi, buni specialişti, cu decenţă, s-au înghesuit să se bage în politică? Câţi dintre cei de mai sus au renunţat la a se mulţumi cu cele 8 ore de serviciu (eventual), urmate de bere, table şi, desigur, seminţe şi televizor? Câţi au strâns din dinţi şi s-au băgat în bătălii politice? Câţi au lipit afişe, au rupt din banii lor, păstraţi pentru cârciumile cu lăutari, ca să urce pe scara politică? Aaaa…e greu? N-avem bani, nu? Dar de haine “de firmă” avem?

Am zis, mereu, “Fuck the system”. Da. Dar sistemul sunt eu. Eşti tu. Suntem noi. Şi sistemul se apără. Toţi vrem schimbare. Dar schimbarea e dureroasă. Aşa că să se schimbe alţii. Sau, poate, să începem ceva mai târziu. Nu acum. Nu eu. Altul. Iar “altul” va gândi că să începi tu. Şi tot aşa.

Dacă am gândi că un club e o firmă care s-a deschis pentru profit, am accepta şi că trebuie să plătim pentru asta. Dacă nu am mai merge la paranghelii organizate de primării şi am vota ca atare, poate n-ar mai fi primari ca cei de acum. Dacă am închide televizoarele sau am muta pe desene animate când vedem sub-producţii penibile, televiziunile s-ar schimba. Dacă nu am mai călca în biserici, pentru că preoţii sunt departe de ce ar trebui să fie, aceştia s-ar schimba. Sau ar dispărea. Dacă ne-am băga în politică, noi, ăştia mulţi de bună credinţă, clasa politică s-ar schimba. Dacă, la vot, am ţine minte tot căcatul pe care l-am înghiţit de la ei, clasa politică s-ar schimba.

Sistemul suntem noi. Schimbarea, cred, ar trebui să pornească de la nivel individual. Cu ochii în oglindă, să răspundem, sincer, cu ce ne facem, fiecare dintre noi, vinovaţi de “relele” de care îi facem responsabili pe alţii. Până când nu vom face asta, sistemul, adică noi, se va apăra. Şi ne vom lua porţia de m̶u̶i̶e̶…ăăă…diverse, mai superficială sau mai adâncă, de fiecare dată. (Ecschiuz mai frenci.)

În rest, toate bune.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s