Svejk strikes again


Azi, una scurtă şi la muncă, nu la întins mâna.

Jupânul Svejk strikes again. Ca la baseball. De 3 ori. Sau de 4. Sau de 5, că stau prost cu numerele.

And first. Ieri, lăsat javra la ţară. Socru-meu, ca orice om gospodar, a turnat şi el o bordură de beton la găini, să nu se mai răhăţească alea altfel decât la loc fix, ca englezii. Aveţi 3 încercări să aflaţi cine, dar cine, s-a avântat pe bordura în cauză, la nici 5 minute de când fusese turnată. Când l-a văzut omu’, plin de juma’ de metru cub de ciment ud pe blană, l-a luat de-o aripă şi l-a vârât fix sub cişmea, frecându-l sănătos. La minus 100 de grade, câte erau afară. Avantaje: jupânul Svejk parcă nu mai pute aşa tare şi, parcă, parcă, e ceva mai scorţos. Adică, atunci când merge prin casă, ai senzaţia că trage cineva de o piatră prin hol.

And second. Grijulie, soacră-mea îl ia şi îl bagă în casă, în bucătărie, să nu răcească, sireacu’. Şi iese în curte, că, la curte, treaba nu se sfârşeşte niciodată. Revine după vreo oră. Toate ghivecele de pe marginea pervazului, jos, pe podea. Unele, lejer sparte de tot. Florile, ieşite din mediul lor natural, ţipau că help, au secours, lagun, helpen, hilfe, segít, aiuto, hjälpa, ajutor. Fiecare floare, în limba natală, că n-am avut timp şi bani să le dăm pe toate la şcoală, să înveţe româna. Călare pe ele, mândru ca un fante, ghici cine. Da, diavolul cu chip angelic, măturând cu coada pământul. Şi când te gândeşti că ameţitul ăla de Coşbuc voia pământ. Vino, bre, de pe unde eşti tu, că avem în exces. Asta ca să nu te mai văicăreşti că “Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!”

Pe masă, dezastru. Când ieşise soacră-mea din bucătărie, pe masă existaseră nişte biscuiţi şi nişte prăjituri, ca la orice gospodină care se respectă. “Cu mânuţele astea două le-am cumpărat de la supermarket”, ne-a zis ea. Când s-a întors, pe masă erau doar urme de pământ, o cană cu apă răsturnată şi o bucată de floare. Io am presupus că o fi fost vreo calamitate de cutremur, limitată doar în zona bucătăriei ei. I-am explicat io ceva cu nano-faliile, cu tornadele micro, care pot lua florile de pe pervaz şi să le urce pe masă, da’ cucoana, oarecum neconvinsă, mi-a arătat degetul.

Second bis. Îl ia şi îl bagă în cameră. Bănuitoare (ce ţi-e şi cu soacrele astea, dom’le!), apare ca o boare în cameră, în nici 3-4 minute. Liniştit, domnul Svejk rodea la un coşuleţ de bambus, în care era altă floare.

And şi-a treia, maică. Îl ia şi îl bagă în baie, să poată face curat. Na, că aici nu mai ai ce strica, ghiaure, îi zice ea, după model turcesc. După vreo oră, se duce să vadă ce face diavolu’. Diavolu’, bine merci. Da’ sulul de hârtie inginerică, mai puţin. Mai ales că era transformat în confetti, răspândite în toată baia. Cam 4.327 de bucăţele, din câte a povestit femeia. Acum, la cum o ştiu, e posibil să fi greşit cu vreo 3-4 bucăţele, da’ nu mai mult.

Acu’, aş zice io faza cu în rest, toate bune. Da’ telefonu’ “Veniţi să luaţi javra, dacă o mai vreţi vie şi umblătoare” nu a fost chiar “toate bune”. Da’ s-a calmat, că am mers la ea la masă. Numai când am întrebat-o dacă avem şi vreun desert, vreo prăjitură, ceva, parcă s-a înroşit niţel la faţă. Cu bătaie lejer în mov. Parcă şi ochii îi deveniseră oleacă exoftalmici, iar părul părea electrizat. Am scos repede telefonul din buzunar, să sun la 112, da’ a aburit-o nevastu’ cu nu mai ştiu ce întrebări.

Dimineaţă, când m-am trezit, în cameră mirosea de parcă era un trotuar dupăploaie.

În rest, toate bune.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s