La nuntă


Ieri am fost la nuntă. Pe malul piscinei, te rog. Când am ajuns acolo, să aranjăm alea-alea, că noi făceam o parte din mise-en-place, la piscina erau nişte oameni şi nişte femei. Şi două dintre distinsele doamne (lemn de mesteacăn, nu alta) erau niţel la pectoralii goi, ceea ce ar fi generat riscuri prin zonă. Cum ce riscuri? Păi, pe de-o parte, lemnul de mesteacăn sus-menţionat putea face cancer, iar naşul ar fi fost posibil să se uite, aşea, aiurea, în gol, şi, în loc să înfigă furculiţa în friptană (nu era nuntă de raw-vegani), să o înfigă în mâna naşei, ceea ce, desigur, ar fi generat oarece disfunctionalităţi în căsnicia şi bucătăria oamenilor, că naşa ar fi zis că are mâna avariată, aşa că naşul, după ce îşi tratează fractura de sept survenită brusc (naşa are reflexe explozive), să nu se aştepte să mănânce ceva cald până de revelion. Revelionul 2020.

Aranjăm noi ce aranjăm, mai cu ochii la ce făceam (nevastu), mai cu ochii, aşea, romantic, pierduţi în zări albastre ca apa din piscină (nu ştiu cine făcea aşa ceva, normal) şi plecăm la biserică. Ne întoarcem, împreună cu restul hoardelor înfometate şi, mai ales, însetate şi ne aşezăm la masă. Din păcate…ăăă…din fericire, factorii perturbatori îşi împachetaseră crema de plajă, prosopul, cartea pe care o ţineau, strategic, deschisă, dar cu susul în jos şi plecaseră să perturbe pe alţi sensibili, iubitori de frumos.

Ca la orice petrecere de gen, toţi aleargă în jurul plozilor. Care plozi, la rândul lor, aleargă în jurul altor plozi, al fluturilor, al lor înşile, a tot. În plus, chirăie, plâng şi răstoarnă tot ce se poate: scaune, pahare, sticle, frapiere, mese, mirese, babe, câini şi ce mai prind şi ei, micuţii huni.

– Lasă-l, dragă, că e copil, mânca-l-ar mama. (Trebuia să-l mănânci demult, cucoană, ca să nu ajung io să îmi ususc nădragii cu foehnul). Pata de pe cămaşă iese dacă o freci cu apă caldă, săpun de Marsilia şi 20 de găleţi de vanish.

– Vai, da’ ce drăguţ e băiatul matale, cuscră, ce zulufi are. Şi ce frumos apucă el cotletu’ cu mâna. Şi ce dinţi ascuţiţi are, uite cum a sfâşiat carnea din dăcât două muşcături.

– Normal, a fost primul la concursul de miss din liceu, unde a avut un succes monstru, cum a recitat el din Şecspir “Căţeluş cu părul creţ”. La “da’ l-am prins cu raţa-n gură”, plângea toata sala, parol, ţaţo, să mă-ngropi. Până şi portarul, care e un domn bine, că a fost ponpier la veaţa lui, a zis că artist să-l facem.

Ca la orice nuntă, trebuie să apară şi o sirenă. Genul ăla, cu silicoanele la purtător, năvod (negru) peste ele şi peste toată anatomia, înconjurată de un mare mister. Mă rog, misterul, pe care voiau să îl dezlege toţi, era dacă poartă chiloţi sau nu, că năvodul era mai dens în zonele strategice. Cu bătaie spre “sau nu”. Pariurile puse pe temă erau dificil de soluţionat, că sirena venise însoţită de sirenul respectiv, aşa că….

Nu vă pot povesti tot. Pe de-o parte, că erau şi rude şi mă pomenesc scos din cartea familiei pentru 20 de generaţii. Pe de alta, că sunteţi nişte leneşi şi nu citiţi prea mult, că vă doare meningele care înveleşte cavitatea aia goală.

Da’ nu pot să nu pomenesc de cutiţele de la cârciumă. Da, da, alea cu care scarpini carnea, că de taiat….. Voi aţi remarcat că, în cârciumile astea, dacă vrei să te sinucizi cu un cuţit de-al lor, ar trebui să-l înghiţi şi să te îneci cu el?

Later edit: la un moment dat, sirena şi-a schimbat năvodul de pe ea cu nişte pantaloni scurţi, nişte sfori şi alte accesorii de mare angajament şi distincţie. Ca să ne cânte de pe scenă. Printre accesorii, mănuşi negre, până la cot, făcute din cauciuc vulcanizat cu sulf, presupun. Pe când cânta, îi face semn DJ-ului să i le scoată. Nu’ş de ce, că nu părea dornică să mănânce peşte. Băi, frate, s-au chinuit doi oameni să i le dea jos. Trăgeau de biata fată, de am crezut că vor, de fapt, să o înnoade sau să îi facă nişte chestii pe care mai toţi bărbaţii din sală ar fi vrut. Mă rog, mai puţin povestitorul dumneavoastră, care e o persoană cu înalte trăsături moral-cetăţeneşti (şi nevastu prin zonă), şi un tânăr de 87 de primăveri, care adormise pe un scaun, imun la gălăgia sirenei. Normal, îi căzuse aparatul din ureche şi de-aia. Ceea ce m-a făcut să mă întreb: dacă ar fi să ajungi cu sirena la alea sfinte, ai nevoie de câte ajutoare ca să o despoi? Nu ar fi mai simplu, pentru sirene de genul ăsta, să se implementeze un sistem, o manetă, un buton, ceva, pe care să apeşi şi, gata, duduia să fie în echipament de lucru? Pentru un prieten întreb. Burlac, prietenu’.

Când am plecat de acolo, unii oameni începuseră să se dezbrace ca să sară în piscină bai nait, alţii sforăiau delicat, rezemaţi de câte un zid, înconjuraţi de un norişor parfumat, cu miros de muscat ottonel, alţii îşi cărau plozii adormiţi în braţe, iar de undeva, nu foarte departe, se trăgeau artificii, semn că mirii noştri nu erau singurii eroi care îşi uneau destinele şi salariile, urmând, apoi, să împartă dusul gunoiului, cumpăratul de pamperşi de la mega şi achitatul întreţinerii.

În rest, toate bune.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Uncategorized

Un răspuns la „La nuntă

  1. maria chivu

    Sa astepti nerăbdător sa citesti articole scrise de cineva, înseamnă dependenta?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s