La concert, la Enescu


Azi după amiază îmi zice nevastu:

– Lasă berea şi tablele, râtane, că, la tine la Câmpina, nu aţi avut filarmonică. Hai la Enescu.

– Auzi, hani? N-ar fi mai simplu să îl chemăm pe el la noi? Fac un grătărel, băgăm şi un şpriţ, acolo, ca băieţii…

Mi-a arătat degetul. Nevastu’ ăsta al meu nu mai ştie, naibii, deloc, de glumă. Normal că nu îi dădeam omului şpriţ, că, poate, era cu maşina.

M-am îmbrăcat ca la înmormântare de domni. Mi-am pus şi cravata. Mă rog, una din cele două, că două am. Mi le-a făcut mama cadou, anul trecut. Mătase naturală din poliester sută la sută. A doua zi, după ce le-am primit, mi-am pus una dintre ele la gât, când am plecat la muncă. Mă vede maică-mea pe stradă şi-mi zice:

– Ahaaa, va să zică ailaltă nu ţi-a plăcut, nu?

Deh, ca mamele.

Io zic că, acum, arătam chiar frumuşel. Nevastu a zis că arăt ca un pudel cu lesă. Nu’ş ce-are cu mine, frate.

Când am ajuns la sala aia mare de concerte, mâncam, elegant, juma’ de senduici. Caşcaval, şuncă, o foaie uscată de salată, pâine cu rumeguş. M-au acostat parcagii, au dărâmat 4 tronsoane de gard, ca să îmi facă loc pe trotuar. Le-am întins douăj’ de lei.

– Nu, şefu. Măcar 30, că suntem 3 băeţi.

– Nu. 20, că aţi dărâmat 4 bucăţi de gard. Câte 5 lei de bucată.

S-a uitat strâmb la mine, dar maică-sa îl învăţase, când era mic, să nu se pună cu proştii şi cu nebunii.

Am intrat în sală. Ne-am aşezat. După un timp, pe şcenă au intrat nişte pinguini mici şi trişti, trăgând, după ei, nişte chestii de cântat. Nu erau mulţi, că au rămas, pe şcenă, o grămadă de scaune libere. Poate ăilalţi pierduseră autobuzul şi întârziau.

– E partea de coarde, îmi zice nevastu.

E drept, erau vreo 4 bucăţi de dame pe şcena aia, dar mie mi se părea că sunt hipsteriţe, nu coarde. Pe urmă, a intrat şefu’ lor. Cred că era şefu’, că avea fracu’ de pinguin mai lung decât al celorlalţi pinguini şi îi ameninţa pe ăilalţi cu o nuia. Lumea a aplaudat. M-am uitat io lung, să văd dacă au apărut focile şi tigrii, cum era la noi, la Câmpina, la circ, da’ nu am văzut. Am întrebat nevastu. Mi-a zis că-s incult. Ce să fac? Io am crescut unde era casă de cultură, nu filarmonică. Aţi observat? La sat e cămin cultural. La oraşele ne-reşedinţă de judeţ, casă de cultură. Iar la alea reşedinţă de judeţ, filarmonică şi teatru. Şi în toate, nu contează cum le cheamă, se ţin nunţi, botezuri şi parastase. Aaa, şi discotecă.

Au cântat frumos, copiii ăia, da’ cam adormiţi. Cică ceva cu unu’, Haidîn. Da’ numa’ din chitarele alea sau ce-or fi fost, cobze, acolo. La prima pauză, scurtă, o întreb pe nevast dacă acum urmează şi cu cuvinte, că io nu ştiu cuvintele. S-a uitat urât la mine. Da’ chiar a urmat cu cuvinte.

– Cred că e scundă soprana, zice nevastu. Uite ce jos e microfonul.

Şi apare, nene, o tanti care fugise din enbiei, din baschetu’ american, ca să aterizeze aici. Îi scuipa seminţe în cap lu’ şefu cu nuiaua. De aia s-a şi suit ăla pe ceva, pe o catedră, acolo. Şi cântă tanti aia, şi cântă, şi cântă. Zicea ea ceva acolo, da’ io limbi de-astea nu ştiu. Ceva gen “ainţ, ţvai, drai, tata are şapte cai”. Cam trist şi scârţâietor.

Lângă mine, un cuplu, oleacă britiş. Însumaţi, cam 300 de ani aveau. Doamna a dormit foarte comod şi distins. Cred că avea sinusurile curate, că nu a sforăit. De la “allegro ma non troppo” în sus, se trezea şi părea niţel vie. La pauză, s-a ridicat şi a ieşit. M-am ridicat şi io, să îi fac loc.

– Tenchiu, zice ea

M-am uitat urât la ea şi i-am bătut obrazu’. Nu se face să vorbeşti aşa cu un tip care are cămaşă, cravată şi haină, nu?

După pauza mare, au ajuns şi cântăreţii care întârziaseră la prima parte, că s-au ocupat toate scaunele pe şcenă. Şi, când au început, parcă şi gălăgia o făceau mai mare. E drept că şi şefu’ luase situaţia în mână şi îi ameninţa mai tare cu nuiaua.

Acu’, să vă spun sincer, mi-a plăcut. Şi nu mi-a plăcut. Mi-a plăcut dincauzăcă: a) suflătoru’ 3 din stânga, când îl apuca pe el mai cu foc, uite-aşa se îndoia tot şi sufla în băţu’ ăla strălucitor, de acu’-acu’ ziceai că se rupe; be) mi-a plăcut scaunele, că era ca la metrou, da’ niţel mai tari. Nu m-a durut tot spatele, numa’ în dreapta, că stânga a scăpat; ce) mi-a plăcut şi duduia blondă din faţa lu’ nevastu’, că a încercat să facă poze şi i s-a aprins butonu’ de “lău bateri” la telefon. Haha. Nu mi-a plăcut că: a) oamenii cam dormea în sală; be) ăia de pe şcenă cam trăgea chiulu şi şefu’ nu îi băga în priză. De-un parigzamplu, în spate era un nene care a stat tot spectacolu’. Doar la sfârşit a bătut şi el din două capace de tigaie, cum am şi io de la Ikea, da’ ale lui era galbene, cum e conserva de mazăre de firmă. De 6 ori a bătut, că io am numărat, să ştii. Şi o dată într-un gong mare. Păi e cinstit aşa? Adică oamenii ăia munceşte şi ăla se fofilează în spate? Da’ la salar vrea la fel, nu?; ce) şefu’ lor a fost cam bulangiu, că, la sfârşit, a dat mâna numa’ cu ăia doi din stânga lui. S-a ajuns, naibii, şi ăsta, de nu mai dă noroc cu clasa muncitoare; de) la sfârşit, lumea a bătut din palme, deşi nu era la circ. Şi, zicea nevastu’ că, dacă lumea bate din palme, înseamnă că vrea ceva ruşinos, bis, sau cam aşa ceva. Şi ăia nimic. Păi bine, nene, e frumos să bată lumea din palme degeaba? Să vă fie de cap cu scripca voastră şi cu capacele. Ruşine. Mama voastră ştie că aşa vă purtaţi cu oamenii?

În rest, toate bune. Mai mergem, da’ vreau altfel de senduici. Or avea şi cu salam de Sibiu, de-ăla făcut la Sinaia?

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Uncategorized

Un răspuns la „La concert, la Enescu

  1. Absolut un deliciu, de fiecare data cand te citesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s