Duminica, mai pe la amiază


Hitler a început campania de iarnă. Operaţiunea Barbarossa. Adică mută, prin casă, mese, scaune, fotolii, canapele, dulapuri, ghiveciuţe, ghivecele, ghivece, ghivecioaie, tomberoane, câini, pe mine, şi din nou ghiveciuţe, ghivecele, ghivece, ghivecioaie. Strategie, logistică, multe frunze uscate şi bălţi de apă pe parchet. “Da’ tu n-ai de gând să ieşi în curte, să strângi ce troace ţi-ai lăsat pe ghizdul de piatră de la gard?”. Mă fac că plouă. Normal. Când o muiere munceşte, făcând ceva ce nu e util, desigur, dar pe care şi-l doreşte, nu suportă să vadă pe altcineva (în general, tăntălăul din dotare) că stă şi nu asudă. “Ştii? Mă cam doare spatele.” “Sigur. Când e vorba de făcut ceva în casă, mereu te doare câte ceva.” Ce să îi zic? Sunt bătrân. N-a văzut asta când m-a luat de nevas….ăăăă… când m-a luat de bărbat. Oare m-o fi luat de bărbat? Sau….? Cred că “sau”.

Iau o scurtă pauză, că trece cu un ghivecel prin spatele meu şi să nu vadă că scriu. Şi, mai ales, ce scriu. Că intervine cenzura urgent. “Iar mă faci Hitler? Adică ce? Eu sunt dictator?” Nu, draga mea. Nu dictator. Că dictatorii erau băieţei. Dictatoare. Absolutism plus matriarhat. Nec plus ultra al vieţii de bărbat însurat. Na, că a plecat de prin zonă.

Ce ziceam? Aaa, da. Campania de iarnă. Potăile se ţin după ea, neînţelegând ce se întâmplă în coşmelia, atât de liniştită până acum. Bine, nici eu nu înţeleg. Că totul era atât de ….atât de normal. Acum? În mijlocul livingului au răsărit nişte baobabi. Sau ce-or fi ăştia, că nu mă pricep la zoologie. Unde era canapeaua, sunt 2 fotolii. Unde era o masă cu nişte plante pe ea, a răsărit canapeaua. Cutia cu arcul şi săgeţile mele sunt prin apropierea uşii de ieşire. Prevăd o dizgraţie totală, cu surghiun către magazia din fundul curţii. Săracele săgeţi. Pe pervaze, rocadă totală. Plantele din stânga au ajuns în dreapta. Cele din dreapta, în centru. Cele din centru, în baie. La duş, fetili!

“Auzi? Da’ parcă îţi spusesem să mergi afară, să rezolvi cu mizeria din curte.” Sigur, draga mea. Acum, acum. Sau în următoarele 6 luni. Ceva, pe-acolo. Cine ştie? Poate ar fi o idee să o tai, că văd niste geamuri murdare şi nu aş vrea să îi vină ideea că m-aş asorta cu ele, cu o cârpă şi un spray cu lichid albastru înăuntru.

Soarele a apărut din nori. Poate, dacă eram pasionat de pescuit, puteam invoca vreo urgenţă la serviciu? Dar aşa? Clar, trebuie să îmi găsesc vreo pasiune extra-domiciliară, dacă mă pot exprima în halu’ ăsta.

Din difuzoare, Mark Knopfler cântă că marinăreşte spre Philadelphia. Bre, şi matale eşti tot însurat? Şi nevasta lu’ tălică are chef de revoluţii casnice duminica?

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Uncategorized

2 răspunsuri la „Duminica, mai pe la amiază

  1. Tudor

    Ce dracu va plangeti toti de nevasturi ca niste muieri blege si proaste si nu va gasiti o ocupatie masculina cand sunt apucate de streche si au multa energie ?! Las’ ca nu’ nteleg cum dreak mai au a doua zi energie, in zori, cand firesc ar fi sa fie epuizate sambata noaptea in asternut de voi ! Bah, barbati romanesti n-am vazut baieti mai muieristici ca voi, mai plante, mai catelandri, mai spasiti, mai pizditi, mai smeriti ! Am venit pe litoral, urlau si tipau toate nevestele ca din goarna, niste sonerii de neveste de ziceai ca vine potopul pe plaja, si la fel, apucate de streche, una nu statea locului, lejer pe nisip, dadea ordine; in supermarket au niste priviri daca nu-s posace, sunt acrite, iuti, incruntate, negre, negreee, frate; in malluri alta streche de zici ca-i ultima zi de reduceri pe viata ! Mai domoliti-va muierile din Romania, si cand se plimba pe afara recunosti muierea romanca apucata de streche, incruntata, neagra-n privire, nu zambeste, nu atinge, nu susura, urla ! Si voi catelandri dupa dosul lor, trei pasi in spate, cu papica dupa ea, cu biberonu’, cu sacosele, cu plasute, umiliti si hodiniti pe la cabinele de proba.

  2. Draga Tudor. Umorul presupune o glanda. Unii o au. Unii inca o mai cauta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s