Pregătiri de nuntă, când nu eşti tu vioara întâia


–          Hani, trebuie să merg să îmi iau rochie de seară, pentru nuntă, îmi susură ea, cu un zâmbet parşiv.

–          Dar, hani, o ai pe aia galbenă.

–          Sigur, în care am mai fost îmbrăcată de 1.000 de ori.

–          Mă rog, eu îmi amintesc doar de una, dar se ştie că sunt cam uituc. Cea albastră?

–          Are 1.000 de ani.

–          Bănuiesc că, dacă pomenesc de cea…..

–          Nu. Clar. Trebuie să mergem să îmi iau rochie.

–          Sigur, hani. Da’ putem să aşteptăm până mâine, că acum e 12 noaptea şi, dacă intru în vreun magazin să îţi iau rochie, îmi trebuie măcar o “gură-de-lup” şi o legatură de şperacle.

–          Ha-ha, io’r fani, zice ea, cu o grimasă care, evident, arăta că voia să zică fix pe dos.

Şi aşa am început pregătirile. A doua zi, spălat pe faţă, cu apă rece şi săpun natural, fără E-uri, m-am suit la volanul bidiviului şi hai să mergem la ….dar nu. N-o să vă spun sursa, că îmi aprind paie în cap.

–          Sigur, hai tu repede, să le spui tuturor groopies-urilor tale de unde îmi iau eu rochiile, să se umple orasul pe urmă, de rochii ca a mea.

–          Păi, hani, lansezi o modă şi tu, nu ar fi cul?

–          Ha ha. Azi ai un umor minunat. Nu ar fi bine să îl păstrezi tu, să îl pui într-o cutie, să îi pui o fundă roşie şi să îl punem de Crăciun sub brad?

Am remarcat: când o femeie pleacă să facă cumpărături, e încordată ca un arc. Oare de ce se agită ca ar mai putea avea vreuna rochie ca a ei? E ca şi cum m-aş ofili eu dacă ar mai avea vreun nene costum negru sau bleumarin, ca cel în care aş fi îmbrăcat eu. Să îmi fac, oare, costum ciclam, numai ca să fiu “unicat”?

Şi iată-ne acolo. În jur, rochiţe, bluziţe, fustiţe, iţe, iţe, iţe. Ea se aruncă în ele, cu energia şi entuziasmul cu care m-aş arunca eu în mare, prima dată în sezonul ăsta. Eu oftez, resemnat. Lasă, că îţi stric eu entuziasmul, că sigur o să mă întrebi ce părere am.

–          Hani, ce zici de asta, mă întreabă ea, arătând o monstruozitate.

–          Sigur, hani, e superbă. Pentru halouin o iei, nu-i aşa? O să primeşti o groază de bomboane, când o să baţi la uşa oamenilor în aşa ceva. Cred, de fapt, că o să le primeşti pe toate, că oamenilor o să le fie frică de tine şi or să îţi arunce bomboanele alea, numa’ să pleci.

Nevastu’ meu e o rafinată. Aşa că nu ridică decât pe jumătate degetul mijlociu. Suficient. Am înteles mesajul. Deschid telefonul, dar feisbucu’, tocmai la ora aia, e pustiu, precum carnetul de bal al unei fete urâte, care se uită saşiu, are dinţii murdari şi cu nişte pătrunjel între incisivi şi a uitat să îşi dea jos de pe faţă masca de gălbenuş pe care şi-a pus-o, în speranţa că nu i se vor mai vedea coşurile. Hai, mă, că e plicticos aici. Scrieţi, naibii, şi voi, ceva.

–          Hani, da’ de asta ce zici?

–          Genială. Te-ai gândit la o reconversie profesională?

–          Ce vrei, mă?

–          Pai cu rochia asta pe tine poti înlocui farul din Constanţa, când o vrea şi el să îşi ia concediu, că te vezi de la 20 de mile marine.

De data asta, parcă s-a ridicat ceva mai mult, degetul ăla. Da. În mod cert. Şi cred că ce bodogăne acolo sunt versuri învăţate în clasa a 3-a. Doamna fostă învăţătoare a lu’ nevastu’, din Botoşani, poate ar fi trebuit să nu mai învăţaţi copiii poezii de-astea, despre mamă şi cristelniţă.

200.000 de neuroni morţi mai târziu (ai mei), plecăm. Ea, victorioasa. Eu, înfrânt. Dar consolat cu faptul că mi s-a permis să car sacoşele.

Şi trec câteva zile. Iată ziua cea mare. După amiază, nuntă. Mă trezesc ca un campion. Fac cafeaua. Scot javra mică afară. Aia mare nu se dezlipeşte de nevast, nici dacă foloseşti ranga, apă fierbinte sau diluant. Plec să fac cumpărături. Să duc la spălat maşina, că plimbarea javrelor în ea o face să fie deghizată în şantier arheologic, minus scheletele. Se şi miră, baieţii ăia. Că, şefu’, da’ ce aţi cărat cu maşina asta? Două javre, nevasta şi vreo 5.000 de ghivece cu plante. Da? Şi care a lăsat noroiu’ ăsta? Nu pot să vă spun ce am răspuns, că află şi inamicul, da?

Ajung acasă. Linişte. Linişte? La ora asta? Păi, nu peste mult timp ar trebui să plecăm la biserică. Dau o deşteptare ca la regiment, cu goarna, de sar în picioare, respectiv lăbuţe, toţi ocupanţii somnolenţi ai casei. Hai. Unii la pişare, alta la spălare, vopsire pe faţă şi echipat în uniformă de război.

–          Hani, da’ îţi place cum îmi stă în rochia asta?

–          Sigur, hani.

Că parcă nu m-ai mai întrebat şi ieri de 359 de ori asta, iar eu aproape că am ajuns să mă jur şi pe Coran că îmi place, că n-am visat decât asta, de când am ajuns băieţandru şi am început să am vise tehnicolor, care duceau la…. Mă rog, care duceau. Poate e mai indicat să nu intrăm în detalii.

Şi distracţia începe.

–          Hani, da’ cred că rochia e prea lungă, că ieri am probat-o cu o pereche de pantofi cu toc mai înalt.

–          Să vin cu foarfeca?

Se uită la mine de parcă tocmai m-a descoperit, într-o sală de concerte simfonice, îmbrăcat într-o elegantă uniformă din smoală şi pene. Colorate, cu o coroană de rege pe frunte, o galeată în mână şi 2 cireşe agăţate de ureche, în loc de cercei. Plec, să îmi iau şi eu ţoala de ceremonie, că nu vrea să mă lase să merg la nuntă în bermude cu palmieri, maiou chinezesc cu găurele, şlapi şi cutia de table sub braţ. Asta, deşi eu cred că aş avea un succes monstru în felul ăsta.

A propos: zilele trecute mi-am dat seama că îmi doresc o cravată nouă. Că tot mergeam în prospecţiune după acea rochie minunată, îi zic:

–          Hani, vreau o cravată.

–          Păi ce? N-ai?

–          Ba da. Tu n-ai rochie?

–          Ba am, da’ nu e acelaşi lucru.

Sigur. Niciodată, pentru o femeie, nu e acelaşi lucru. Da’ io vreau cravată, aşa că basta.

Că tot eram într-un Mall, îmi arată un magazin de funii de-astea, de agăţat la gât, cu nodul sub bărbie, nu la ceafă.

–          Uite asta, nu ţi se pare drăguţă? zice ea

–          Ce face? Primo: e bleumarin

–          Păi da. Că şi costumul cu care ai zis că mergi e tot bleumarin.

–          Mai rămâne să îmi iau şi o cămaşă bleumarin şi să mă vopsesc pe faţă în bleumarin?

–          Huh? se uită ea ca la maşini străine, decorate cu găini pe capotă, la mine.

–          Păi da. Şi, după aceea, mă ascund într-o fabrică de cerneală şi te pun să mă cauţi.

Acum, trebuie să vă fac o confesiune. Sunt momente în care nevastu’, în mod cert, îşi pune serioase întrebări legate de integritatea capacităţii neuronilor mei de a îşi indeplini sarcinile de serviciu. Dar cred că îi e lejer frică să mă întrebe ce mai face bunicul, împăratul Franz Joseph, aşa că îşi ia o moacă de parcă tocmai şi-a amintit că nu a sunat-o demult pe educatoarea de la grădiniţă şi încearcă să îşi amintească numărul ei.

Mă plimb eu pe acolo, ca Vodă prin ţara acelei salate nenorocite din care se face ciorbă. Numa’ mizerii, de nailon, tricotate, de zici că merg cu cravata la pescuit.

–          Da’ până la urmă, ce vrei tu? zice ea, exasperată.

–          Băi. Vreau o cravată de-aia, nesimţit de scumpă, de mătase, dar la care să simt că mă strigă “Ia-mă, ia-mă”. Aş vrea cu o ţesătură jacquard. Ce? Vrei să folosesc o cravată de-asta, care se potriveşte atât de bine la un costum de-ăla de morţi, din Dragon?

Duce o mână la scufiţă, dar nu cred că voia să îşi aranjeze zulufii. Desigur, am plecat din Mall fără cravată. Dar m-am răzbunat a doua zi, când am găsit acea pasăre rară (rara avis, cum ziceau străbunii noştri, dacii. Cum? Nu dacii? Bine. Bine. Sunt paşnic azi, nu mă iau cu voi de gât, că ştiţi voi: nunta. Tre’ să fim zen, deşi ăştia doi care se nenorocesc sunt ortodocşi)

Dar să revenim. Aşadar, începuse lupta cu trusele de machiaj, peria de păr, placă sau ondulator, că n-am învăţat nici până la vârsta asta care e diferenţa, biju-urile, rochia, pantofii, cerceii (Unde naiba îmi sunt cerceii, că din nicio pereche nu îmi găsesc câte o bucată? În genţi, hani, că mereu îţi scoţi câte un cercel, ca să vorbeşti la telefon şi ţi-l îndeşi în câte o geantă, când nu suntem acasă). Şi alte asemenea mărunţişuri, din care femeile par a avea într-un număr nelimitat. Şi, desigur, mărunţişuri despre care eu, oricât m-aş screme, nu voi întelege ever la ce naiba folosesc.

Ca să nu vă mai plictisesc: la 5 începea biserica. La 5 şi 5 minute ieşeam din casă.

–          Flori. Ai luat flori, aiuritule? Unde sunt florile?

–          Oups! Şi trage-i un zâmbet albastru.

–          Stai. Unde ai pornit maşina? Unde îmi sunt ochelarii?

–          De unde să ştiu eu?

–          Nimic nu ştii. Ochelarii sunt sus, pe noptieră. Du-te şi ia-mi-i.

–          Păi îi foloseşti la petrecere?

–          Ăăăă ….nu.

–          Păi vezi? Hai să mergem.

–          Da’ nu. Du-te să îi am la mine.

Punct. În rest, toate bune.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Uncategorized

Un răspuns la „Pregătiri de nuntă, când nu eşti tu vioara întâia

  1. last unicorn

    Lasa, ca barbatii nu inteleg notiunea de unicat cand e vorba de femei… in cazul lor o inteleg foarte bine.
    De ex am plecat cu sotul meu la cumparaturi ca era ziua unui prieten si dupa ce am vizionat mai multe variante ne-am hotarat sa ii luam un tricou foarte dragut, model care il cumparasem cu cateva saptamani inainte pentru sotul meu. Erau doar doua culori: un fel de portocaliu dar nu strident, numai bun la cei 34 de ani (atat ai sotului cat si ai amicului la care mergeam) si un gri. Dau sa iau tricoul portocaliu. Sotul: „Nu portocaliu, hai sa luam pe gri!” Eu: „Dar e mai potrivit pentru varsta amicului asta portocaliu si e si mai frumos” Sotul; „Dar portocaliu e al meu!”… Asa ca am luat pe gri.
    Asta dupa ce, cu catva timp inainte, la o petrecere eu am zis „Ce bine ca nu m-am imbracat cu rochia neagra, ca doamna aia are rochie identica cu cea neagra pe care vroiam sa o imbrac!” Iar sotul meu s-a uitat cu o privire care parca nu pricepea ce mare lucru era daca aveam amandoua rochii la fel.
    Culmea, ca ulterior, cand a fost vorba de tricoul portocaliu … stia foarte bine cu ce „se mananca”….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s