Primele 24 de ore


Primele 24 de ore sunt înnebunitoare. De când constaţi că a dispărut. Înainte, mai că ai fi fost bucuros dacă dispărea. Ca atunci când ţi-a ros firul încărcătorului. Când ţi-a făcut pipi pe scaunul maşinii. Când te-a trezit în zori de zi, deşi tu abia ….

Toate astea au trecut, uitate. Primele 24 de ore sunt groaznice. De când ţi-ai dat seama că a dispărut. Anchetă. Cum. Unde. De ce. Şi agonizantul: cine e de vină. Oscilezi. Între “futu-i maica mă-sii de javră”, până la “Eu. Eu sunt de vină”. Şi asta te doare, de te caci pe tine.

Aleargă. Suie-te în maşină şi înghite kilometri. Mulţi kilometri. La orice lătrat auzit, opreşte maşina şi ascultă, atent. Şi crispat. Pe undeva, ştii că nu vei rezolva nimic. Dar trebuie să o faci. Apoi, printează afişe. Promite recompense. Lipeşte-le, cu jenă. Parcă toată lumea se uită la tine şi face “Nţ-nţ-nţ”, reprobator. Ploaia îţi intră în ochi, ţi se prelinge pe ceafă. Vorbeşte cu copiii din zonă. Arată-le poza lui. Promite-le bani. Intră în cimitir şi caută-l şi acolo. E incredibil cât de întins poate fi un cimitir, neîngrijit, în marea lui majoritate, pe ploaie, când încerci să te uiţi după fiecare piatră.

Şi înghite iar kilometri. Motorina e pe sfârşite. Alimentează. Ia-ţi un sandwich din benzinărie, căci n-ai mâncat de ieri, iar acum e 7 seara. Înghite-l cu noduri. Parcă ai vomita, dacă tot l-ai mâncat. Nevasta, lângă tine, te enervează groaznic. Plânge. De ce naiba plânge? Eu ar trebui să plâng. Eu, pentru că… N-am niciun “pentru că” de zis, oricât m-aş strădui, dar încrâncenarea şi frustrarea sunt acolo. Urâte. Mari. Adânci. Şi mai înghite nişte kilometri. Ai fost pe aici de 20 de ori deja. Ce dacă? Poate, totuşi…

După ore, întregi, întoarce-te acasă. Plouat. La propriu şi la figurat. Nu mai poţi vorbi. Mângâi, oarecum compensator, potăile rămase. Nevasta plânge. Ai plânge şi tu, dar eşti macho-ul de serviciu şi nu te lasă fişa postului. Sau…naiba ştie?

Lătrat afară. Săriţi la geam, amândoi. E doar câinele vecinului. Telefonul pe care l-ai trecut pe afişe e deschis? Da. Ştii că da, că l-ai mai verificat de 20 de ori în ultima jumătate de oră. Dar nu sună. De ce nu sună? Apoi sună. E taică-tu. Să ştie dacă sunteţi bine. Sigur. Suntem bine. Cam obosiţi, dar… Da, o să ne odihnim. Sigur, tată. Da, în rest toate sunt ok. Da, câinii şi ei. Sigur. Ne auzim mâine. Pa.

“Îl vreau inapoi”, zice ea, printre sughiţuri de plâns. Ce naiba să-i zici? Că şi tu? Chiar dacă ţi-a scos peri albi? Unde sunt ăia doi directori de succes acum? Ăia care fac, de obicei, lucrurile să se întâmple? Dracu’ ştie. Aici nu sunt, în orice caz. Sunt doar doi oameni, brusc îmbătrâniţi, cu speranţe de care îţi e şi frică să te agăţi.

Lătrat. Sari la geam. Un trecător cu un câine. Mare. Nu. Nu e cel pe care l-ai vrea. Apare unul dintre copii. “Am auzit un scâncet lângă calea ferată”. Împreună cu el, mergi acolo. Linia dezamăgirilor continuă. Acasă iar. In miez de noapte, cobori, cu lanterna în mână, în curte. Apoi pe stradă. Poate, totuşi… Dar nu. Solidaritatea câinilor, atât de emoţionantă în 101 dalmaţieni, când se anunţau prin lătrături, e doar în desene animate. Iar tu eşti adult, da? Ţine minte asta.

Într-un târziu, adormi. Somn de-ăla agitat, cu sudori care vin, apoi se răcesc. Dimineaţa nu e mai bună. Ea doarme, încă. Tu te-ai trezit, ai tras vreo 20 de kilometri, căutând. Dacă nu îl vezi, dacă afişele mai sunt pe stâlpi. Da, afişele sunt. Nu, nu îl vezi.

Cum e după primele 24 de ore? Nu ştiu. Nu au trecut, încă. Îţi spun după. Sau nu.

 

**************************************************

 

Update: Am scris acest text „la cald”. Nu am avut curajul să îl public: durea prea tare. Svejk a fost găsit. După 30 de ore. Acum e în braţele noastre, fiind în verificări. De căpuşe, de purici, etc.

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s