Si a fost marţi, 13…


Ieri am fost la o companie de asigurări. Nu. Nu sunt pe moarte şi m-am gândit să las moştenire o asigurare. Aveam o mică “bubă” la aripa maşinii. Băieţii, profesionişti. Nici n-am stat mai mult de două ore. Da’ nu asta vreau să îţi povestesc.
La un moment dat, intră doi…ăăăă….cum să le zic?…băieţei. Fo 20-22 de anişori. Se aşează oarecum lângă mine şi încep să cotcodăcească între ei. In engleză. Io-te că au venit americanii, îmi zic eu. I-a cam aşteptat bunicu’, din ’45 încoa, da’ mai bine mai târziu decât niciodată. Prost-crescut cum mă ştii, trag cu urechea. Ceva despre viteza cu care merg ei. Si dă-i în engleză, şi dă-i. La un moment dat: “And I had the detector de radar on my car”… huh? Apoi, cu nonşalanţă, trec la o română a naibii de fluentă. Io-te la ei, ce m-au păcălit. Si devin şi mai atent.
De ce îţi povestesc toate astea, o să mă întrebi. Pentru că mi se pare interesant ce au vorbit. De-aia. Cum au forjat ei maşina. Că erau cu (şi aici urmează o avalanşă de litere. Toate majuscule, presupun). Si aveau atâţia şi atâţia cai putere. Cu 236 pe oră. Da’ nu. Celălalt a adus-o la 250. Da’, e drept, numai pe ăia 5 kilometri de drum drept între X şi Y, că ştie că acolo nu sunt gabori niciodată. Huh? Gabori? Păi şi engleza aia de Oxford unde aţi uitat-o? Că gaborii, dă-i în p…a mă-sii, mereu au talentul să apară unde nici nu te aştepţi. Da, mă, da’ să ai motoru’ ăla şi să mergi cu numai 150? Hai, dă-o-n p…a mă-sii.
Ca să scurtez. Vreo juma’ de oră au vorbit numai despre ce vitezişti sunt ei. In mintea mea deja se amestecau, ca legumele în blenderul unui vegan, bujii, centimetri cubi, centimetri cubi, centimetri cubi (preferaţii lor. Oare să fi fost vorba, de fapt, de compensarea unei lipse în centimetri liniari?), cai putere, radare, poliţie, carnet suspendat (şi te miri?), iniţiale, iniţiale, iniţiale, discuri de frână (deşi frânele nu prea le erau de folos, am dedus eu din epopeea lor), curse în miez de noapte, adversari umiliţi. Să mă mai mir, oare, că am întâlnit plozii ăştia în sediul unei societăţi de asigurare?
Si, să mă mai mir oare, că s-a zis despre mine că sunt un om banal, un om normal, un om obişnuit? Dacă îmi lipseşte glamour-ul motoarelor puternice, a adversarilor tăvăliţi în noroiul dispreţului, pentru că eu am maşină, bă, nu ca tine, un Dastăr (e Dacie, fraiere, nu Range!). Dacă îmi lipseşte vreo funcţie sforăitoare. Dacă îmi lipseşte puterea pe care şi-o etalează unii pe sticla televizoarelor, urmăriţi de bălitori, care şi ei ar vrea. Să mă mir că vrem să avem? Dacă nu am avea, despre ce, oare, am mai vorbi? Cu ce ne-am mai lăuda? Cu ce să ne invidieze ceilalţi? Eternii ceilalţi. In funcţie de care ne ghidăm vieţile. Că ceilalţi au. Că ceilalţi au povestit. Că Popeasca şi-a cumpărat. Că Vasilescu are casă de vacanţă. Că Ghiţă are telefon nu-ştiu-de-care.
Posesiuni materiale. Faimă. Putere. Invidia celorlalţi. Totul. Acum. Cât mai repede. Dacă se poate, moka. Fast food. Fast cars. Fast fuck. Fast tot.
Si, cu riscul să dau în boala blogărilor care scriu pentru muieri fără servici, servitoare ameţite şi secretare bătrâne: în toată ecuaţia asta, unde mai e loc pentru dragoste? Dragostea aia, în care verbul principal este “a da”. M-am născut prea târziu? Am îmbătrânit şi nu mai văd bine? Mie mi se pare că nu mai e loc pentru ea în secolul ăsta.
Da, ştiu. Te-am luat de la o companie de asigurări, de la o aripă lovită şi te-am adus la filozofie de bodegă, într-o seară în care gustul ţuicii e din ce în ce mai puţin aspru, printre norii de fum şi cântecele pe voci răguşite, de beţivan.
In rest, toate bune.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Uncategorized

Un răspuns la „Si a fost marţi, 13…

  1. Ma incanta ( si de aceea nu ai tu helanca pe gat), faptul ca, desi luna lui Florar, inca postezi. Greva era pornita pe FB si nu aici, un motiv in plus de bucurie. Am citit si simtit picaturile de sange ce se scurg din fiecare litera. Nu stiu daca te-ai nascut prea tarziu sau ai imbatranit, dar sigur vezi inca bine. Si poate ca de aici vin multe dintre ” sa-mi bag p..a” momente, dar si cele care iti alcatuiesc atat de frumos fiinta. Ca n-ai uitat sa vezi bine, ca inca iti mai doresti sa o faci. Si da, trebuie sa fiu rautacioasa ( sau ” it’s a must” precum ar spune eroii povestirii tale): indiferent ce faci, ca masculul carele te afli, tot meritul femeii este. Al mamei tale pentru ca te-a educat astfel, al nevestei tale, pentru ca a stiut sa recunoasca un nestemat in Cloaca Maxima a zilelor noastre. In rest, toate da, (ne)bune.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s