Istorie de ploaie


Afară plouă. Aici, la ţară, nu prea ai ce face când plouă. Mă rog. Mai puţin când trebuie să te trezeşti la 6-6.30, să te duci să dai drumul găinilor şi raţelor din coteţ. Să hrăneşti orătăniile sus-menţionate. Să culegi ouăle. Să dai mâncare câinilor maidanezi, pe care îi ţinem în afara ranch-ului, dacă pot spune astfel. Si pot, că trăim într-o ţară liberă şi frumoasă. Păcat că-i locuită, cum zicea poetu’. Care poet, habar n-am, da’ sunt la ora de bătut câmpii. Cum adică asta fac tot timpul? Vezi să nu faci parte din câmpii de mai sus şi să…

Aşa că îţi povestesc. De ce, nici eu nu ştiu. Că nu meriţi. Eşti obraznic, risipeşti mâncarea, te uiţi prea mult la televizor, bei prea mult şi mă citeşti prea rar. Cum? Scriu prea rar? Asta-i culmea. Ce? O să îmi spui tu, acum, şi când să scriu? Da. Stiu. Să tac, naibii, din gură şi să povestesc, că aşa m-am lăudat. Bine, mă. Hai să.

Zilele astea am avut musafiri. Inutil să îţi spun că m-au plictisit, da? (Miki, Marius, asta e ca să vă trag de urechi, că aţi zis să nu scriu de voi). Dar nu despre vizita lor vreau să vă povestesc. Ci de ce s-a întâmplat după. Am plecat să îi conducem, să fim siguri că pleacă şi nu se întorc. Am lipsit din casă fix 5 minute. Prietenii ăştia ai noştri se mişcă rapid, când e cu plecarea. Normal, că nu mai rămăsese vin…

Ne întoarcem şi… Si Svejk. Da. Pe masă. Cu labele pline de noroi. Noroi amestecat cu Coca Cola din paharul vărsat pe faţa de masă. Amprentele lui, priceless.Din balta de Coca Cola, telefonul îmi zâmbea prietenos. Si cam stins. Svejk se uită la mine. Eu, la el. La ce să mă uit mai întâi, oare? La bucăţile de carne morfolite? La barba pe care sunt urme de tort? La coada care i se odihneşte în bolul cu salată?

Nu. Nu mai văd nimic. O ceaţă densă şi roşie mi se lasă pe creier. Smulg cureaua de la pantaloni. El vede. Sare. Felin. O ia la fugă. Eu, dupa el. Mai puţin felin, ce-i drept. Cu urlete de piele roşie. Care şi-a prins ştim-noi-ce în şliţ. Cureaua fulgeră. Degeaba. E mai rapid. O ia la fugă pe scari. Eu le urc câte 3-4 deodată. Ajunge în dormitor. Se năpusteşte sub pat. Bang!  Mă arunc pe burtă, ca atunci când îmi făceam stagiul militar. La începuturi. Când nu ştiam prea bine nimic. Nici să execut ce voiau troglodiţii ăia. Nici să-mi ţin, naibii, gura. Incerc să îl ating cu cureaua. Nimic. Locul era prea nepotrivit.

Iau perna. Il înghesui cu ea. Tâşneşte de partea cealaltă a patului. Eu, plonjon a la Stelea, peste pat. Cureaua vâjâie. Na, că tot l-am atins o dată. Se bagă iar sub pat. Eu, după el. Degeaba. Nu am mai reuşit să îl ard.

In timpul ăsta, în gura mea se buluceau expresii cu care aş putea câştiga, de unul singur, un război. Cu Putin, de exemplu. Lasă ăla conducerea Rusiei şi se duce la mânăstire, dacă mă aude vorbind aşa.

Roşu la faţă, cu răsuflarea şuierătoare, cobor. Ai un ecler de la mine dacă ghiceşti cine coboară, vesel, după mine, fluturând coada. Mda. Ai ghicit. Da’ la cofetărie s-a închis, aşa că ai luat ţeapă.

In rest, toate bune.

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s