Paştele, altfel


Ce să vă povestesc? Cum am petrecut Paştele? Cum am băgat în noi ca sparţii? Sau ce? Poze cu pască, cozonaci, sau alte ouă?
Nu. Asta n-aveţi decât să o faceţi voi. Oricum, aţi făcut-o şi o să o tot faceţi. Eu o să vă povestesc: Paştele altfel.
Precum unii dintre voi ştiţi, ăştia de la serviciul lui nevastu’ au primit un miel. Viu, behăitor, mâncător, pişător şi măslinător. Ideea era să îl facă papa bun la săraci, dar nevastu, pus pe salvat planeta, precum ştiţi, s-a decis să îl salveze şi pe numitu’ Mielu’.
Insă ştiţi cum e în natură, nu? Ca să dai dintr-o parte, trebuie să iei din alta. Si ghiciţi de unde s-a luat? Cum? Nu ştiţi? Din supermarket? Neahhhh. Stai jos, ai nota 4. In ritmul asta, la vară, în loc de mare, o să stai în şcoală, nasolule.
Vă spun eu: s-a luat din liniştea mea. Pentru că, desigur, a venit Paştele. Si nu. Nu mă interesează Paştele din punctul de vedere al fripturii de miel, disperatelor. Ci al faptului că tot românu’ are liber. Aşadar: ce se face cu Mielu’? Că doar n-o să fie lăsat 3 zile în birou, în faţa calculatorului. Aşadar, zice nevastu’: îl luăm la noi. Bine, da’ noi plecăm la mă-ta, la ţară. Ei şi? Il luăm şi pe el.
Si iată-ne, vineri seara, cu dragu’ de Dastăr, umplut: bagajele, în portbagaj. Pe bancheta din spate, cele 2 javre: Svejk şi Zara. (Manivelă era lăsat acasă, să păzească. Că numa’ ăla mai lipsea din maşină.) Pe locul mortului, nevastu’. Cu Mielu’ în braţe. La volan, eu: femeie, dacă şi ăsta mi se pişă în maşină, trag pe dreapta, cobor şi plec pe jos. In lume. Prin Australia cred că mă opresc. Că am auzit că se cresc oi pe-acolo şi am deja experienţă. Be-he-heeeee, îmi răspunde Mielu’, că nevasta era cu nasul în telefon, ‘tu-i mama lui de feisbuc. Inutil să adaug că javrele veniseră fuga-fuga la maşină, sărind graţios pe bancheta din spate. După ce au trecut prin toate bălţile, desigur, că, poate vă amintiţi, vineri ploua de rupea.
Tâgâdâm-tâgâdâm, ajungem noi la ţară. Descărcăm bagajele. Oups! Descarc bagajele, că nevastu’ trebuia să îşi prezinte protejatul, pe Mielu’, familiei. Nu. Staţi liniştiţi. Mai mult de 6 drumuri n-am făcut. Pomană curată. Ca deh: perie mare, perie mică. Prosop mare, prosop mic. Săpun mare, săpun mic. Cam cum îşi cară doamnele, când fac expediţii de-astea, de 3 zile. Urlând apoi, de fiecare dată: nimic nu mi-am luat de acasă. Aşa faci tu bagajele?
Numitul Mielu’ a fost cazat. In baie. Că, cică, afară e prea frig pentru el, că a citit ea pe net. Femeie, crezi că iau ciobanii mieii în stână? In incubator, eventual? Să taci, că nimic nu ştii, rezolvă ea problema. Desigur, am tăcut. Precum ştiţi, există 2 categorii de bărbaţi: cei care preferă să aibă dreptate şi cei care preferă să aibă linişte. Eu prefer să am linişte.
Desigur, liniştea era iluzorie. Cum l-am închis în baie (cu prosop pus pe jos, 3 feluri de grăunţe, iarbă, apă – numai o bere uitase să îi pună), normal că numitul Mielu’ începe să behăie. Nevastu’ coboară. Mă gândeam că acum-acum apare cu oaia în braţe, zicând, cu un ton duios, că doarme cu noi “numai în noaptea asta”. Deja mă vizualizam, zvâcnind splendid din pat, îmbracându-mă cu un calm de gentleman la a 50-a generaţie, salutând cu respect asistenţa, compusă din nevastă, javră mică, javră mare şi miel, apoi coborând cu un fluierat şăgalnic pe buze, suindu-mă la volan, punând Albinoni, apoi plecând până la primul râu mai adânc, luând un bolovan mai mare, legându-mi-l de gât, spunând un banc, în loc de rugăciune şi sărind.
N-a fost cazul. S-a întors singură. Fără miel. După vreo oră. I-o fi cântat, i-o fi spus o poveste? Cert e că Mielu’ a adormit. După vreo 2 ore, timp în care a conversat nu se ştie cu cine, pe limba lui. Mielu’. Cu voce tare. Pare să fi făcut canto, după cât de melodioasă îi era vocea.
A doua zi a debutat mult mai bine. Soarele strălucea. Prin absenţă. In subsolul casei, inundaţie. In baie, aroma de parfum “The White Lamb” îţi aşternea culori în obraji. Verde, albastru, galben, vânăt. Ce se poate.
Si iată cum, pe terasă, 12 picioruşe săreau. 8 cu gheare, 4 cu copite. O feerie. Mai un pişu. Mai un caca. Ai grijă, să nu iasă Svejk sau Zara din curte. Ai grijă să nu intre maidanezii, că stresează mielul. Ai grijă, că Mielu’ mănâncă trandafirii. Te înşeli. I-a terminat. Acum e la lalele. Uite-l pe Svejk, e băgat în noroi până la gât. Ia-l. Spală-l. Usucă-l. Adu-mi şi mie ţigările. Mai faci şi tu nişte cafea? Te duci până în subsol, să îl ajuţi pe tata să scoată apa? Mai ai şi alte instrucţiuni de dat, Hitler? Cum mi-ai zis? Mamă, uite la ginere-tu cum îmi zice…. Soacră-mea, probabil năucită de toate noutăţile, s-a făcut că plouă. Ceea ce era în armonie cu natura, căci ploua. Tone de apă. Nu mai mult de 95% le-am regăsit în subsol, de unde le-am eliberat. Am suflet bun, să ştii.
Cum, după câteva ore, ploaia s-a oprit, nevastu’ vine cu o idee. Ia să scoata ea mielu’ din curte, să mai pască şi iarbă, nu numai palmierii şi muşcatele din ghivece. Si-l scoate. Numai că nu e atentă şi nu închide bine poarta. După ea, cu şerpuiri apaşe, ghici cine se strecoară. Da. Svejk. Care şerpuieşte el ce şerpuieşte, după care o ia la fugă. Nevastu’, ce să facă mai întâi? Să fugă după el? Să bage mielul în curte? (Eu plecasem, să cumpăr sifoane. Sau ce naiba m-o fi trimis să cumpăr). Până se lamureşte ea ce şi cum, numitul Svejk era departe. Pe lângă o turmă de capre, cu ciobanul de rigoare în zonă. Ciobanul, ca toţi ciobanii de la Ghiţă încoace, cu căştile în urechi. Cioban hi-tech. Posibil cu nasul în telefon, chatuind de zor cu Maricica, despre … stai. Sunt copii care citesc asta? Ok. Cu Maricica, despre cum vor învăţa ei, împreună, diseară, la matematică. E bine aşa?
Ok. Aşadar, colegul lui Ghiţă nu era atent. Până a ajuns nevastu’ acolo, până a terminat ăla să îi zică lui Maricica tot focul lui, dracul ăsta de Svejk i-a risipit toată turma. Toate caprele, care-încotro. Până la urmă, ciobanul se ridică, îl vede pe ăsta gonind, pe nevast venind mâncând norii şi strigând să îl prindă, caprele răspândite, face un plonjon a la Stelea (cred că ţinea cu Steaua, ciobanu’) şi îl prinde pe infractor.
Am obosit să scriu. Nu vă mai spun de drumul de întoarcere. Zara, noroi, Svejk, noroi, Mielu’, fost alb, actualmente mai gri (prevăd că în seara asta mă aşteaptă spălatul oii), nevastu’, telefon, subsemnatul, dor de sinucidere.
In rest, toate bune. Hristos a înviat. Pot sa îi iau eu locul, acolo jos? Vă rog. Vă rog mult. Din sufleţelu’ meu.

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Uncategorized

2 răspunsuri la „Paştele, altfel

  1. Cristina

    am ras cu lacrimi:). Apropos de ce ai scris, eu stiam varianta „barbatii sunt de doua feluri: condusi de neveste si …care nu recunosc 🙂

  2. Lore

    Doamne, mi-au dat lacrimile de ras, la propriu! Cred ca nevasta-ta e sora mea geamana! Si bietul sotul meu e fratele tau. Atat doar ca noi avem matza si copil, nu caini. Bine, eu am matza, el are nervi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s