Discuţie pe Valea Dorului


Ne oprim. Am obosit. Nu mai ţine golăneala din tinereţe. Când ardeam pârtiile ore în şir.

Hai să stăm jos, pe băncile alea de lemn bătrân. Oare câte trupuri obosite s-au aşezat pe ele, în toţi anii ăştia, de când le ştiu aici? Suntem în Valea Dorului. In găleata asta, atât de plină de zăpadă, de linişte, de soare. Atât de dragă. Vântul, băiat bun. S-a oprit. Feţele noastre îngheţate încep să se simtă răsfăţate sub căldura binecuvântată. O senzaţie de ca şi cum ai adormi. Si ceaiul. Ceaiul ăla ieftin, al nostru, al “băieţilor din vale”. Ciudat. M-am simţit mereu parte a Văii, deşi nu am făcut vreodată parte din gaşca de aici.

Ceaiul ăla ieftin, al nostru. De fructe. La vreun leu hectolitru’. Cu o fărâmă de lămâie înăuntru. Dar fierbinte. Doamne, cum se lipeşte de faţa mea îngheţată. Cum revarsă în corpul degerat o căldură binefăcătoare… Zici că ai nişte ambrozie? Bagă-ţi-o în …ştii tu.

Apoi…

“Da, mamă. Sunt la Sinaia. Pe Vale. La Predeal mai ajungeam eu, da’ aici era mai greu”. Vocea se prelinge lipicioasă, ca un sirop de capşuni cu prea puţină apă. Intorc, leneş, capul. Un nene. Cam vreo 65 de muguraşi. Clăpari în picioare, casca şi mănuşile pe masă, tot tacâmul. Probabil vorbeşte cu cucoana din dotare. “Da, mamă. Da, e bine. E tare frumos aici, mamă. O să ajung acasă pe la 8. Da, mamă. Te sărut. Da. Da. Te sărut, mamă. Te pup. Da. Da. Da. Te sărut, mamă. Da, te pup. Ai grijă de tine. Da, mamă. Te sărut”

Pupăcios nene. Parca aş aţipi. Fiică-mea butonează cu îndârjire pe telefon. N-ai semnal, puiu’ tatii? Mormăie, absentă. Normal. Dacă eram “iubi”, să vezi cum îmi răspundea, de nici nu apucam să termin de rostit întrebarea. Minutele se înşiruie, imponderabile. E bine.

Si în liniştea aproape patriarhală, se varsă un pahar. De sirop de capşuni, cu prea puţina apă. “Da, mamă. Sunt pe Vale. La Predeal ajung mai usor. Da, mamă. Te sărut. Te sărut. Da, mamă. Te pup. Da, e bine. Te îmbrăţişez”

Băi, nene. E nasol în ambele cazuri. Si dacă vorbeai cu aceeaşi, e nasol, că te-ai ramolit de tot şi nu mai ţii minte că ai vorbit asta o dată, acum nici 5 minute. Dacă vorbeai cu alta, e şi mai nasol. Să trebuiască să dai socoteală nevestei…. până la urmă, toţi o facem. Chiar şi ăia care se dau talente, că ei sunt mari şi tari. Da’ să trebuiască să dai socoteală şi amantei, asta chiar că e naşpa.

Fii-mea, hai să mai dăm o tura-două. Sa lăsăm siropul ăsta de capşuni (cu prea puţină apă) să dea în clocot domol, că cine ştie de câte ori mai ascultăm conversaţia asta. Fiică-mea zâmbeşte pe sub mustaţă.

Life’s good. Mă rog. Nu când dai raportul în (minim) 2 locuri

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s