Altă marţi dimineaţă


Oaaaa…am ajuns pe pârtie. După atâţia ani. Bă, da’ ce dor mi-a fost. O las pe Ana să o ia la vale, eu rămânând mai la urmă, să supraveghez copilu’, cică.

Îmi închid toate clapele bocancilor. Nasturii. Fermoarele. Casca. Zici că plec pe Marte. Îmi conectez căştile audio la telefon. “Your love is like bad medicine”. Moamăăăăă… ce gonetă o să bag pe muzica asta. Nicolescule, parcă ai crescut câţiva centimetri, de când eşti în clăpari.

Pornesc. Aşa, mai uşurel. N-am mai skiat de-o bucată de vreme. Cam mare bucata. Să o iau direct pe vale? Sau şi mai uşurel? Zăpada sticleşte ciudat. E ca o femeie necunoscută care îşi arată dinţii. Nu ştii dacă îţi zâmbeşte sau vrea să te muşte. Bag seama că ţin fesele cam strânse. Nooo, io teamă? Nici gând. Un bărbat adevărat nu cunoaşte sentimen…ăăăă…a cam crescut viteza. Hai mai sotto. Ce naiba? Nu mai ai 20 de ani. Nici 30. Nici  40. Nici… Da’ gata, în pana mea. Mai  numeri mult? Ajunge. Lasă gargara şi ia-o drept pe vale. “I wanna lay down in a bed of rooooseeeees”. Oaaaaaa… uite ce bine merg. Viteza creşte. Vântul îmi muşcă din ce a mai rămas expus din obraji. Adrenalina năvăleşte şi anihilează fri…ăăăă….anihilează ceva, acolo. Băi, să ştii că încă mă ţin bine. Hmmm… I am good. Macho, nene, macho. Dar undeeeeee? Unde îmi pleacă skiurileeeeeeeeeee?

Buffff… cât e de albaaaaaastruuuuu ceruuuullllll. Şi soarele, cât de aaaaaallllb. Gonesc la vale, pe spate, cu skiurile pierdute mult în urmă, cu ochii în cer. Mai alunec, oare, sau m-am oprit? M-am oprit. Auuuu… Mă doare curu’. “Cause you’re amazing, just the way you aaaaaaare”. Ce? Cum mă-sa a ajuns muzica asta de domnişoare bătrâne şi lejer virgine în playlistu’ meu? Deşi…. “Cause you’re amazing, just the way you are”, încep să lălăi.

Amazing, amazing, da’ ale naibii ciolane bătrâne şi muşchi puturoşi nu vor să asculte de mine, pare-se. Încerc să mă ridic. Deşi e atât de bine aici, jos. Uite că s-a oprit o gagică să se uite la mine. Îmi zâmbeşte. Mişto gagica, da’… Făi, asta, sunt bărbat însurat. Şi aş putea să îţi fiu şi tată. De fapt… chiar îţi sunt. E Ana, care se hlizeşte de mine. Ce? N-ai mai văzut căzătură pe pârtie? Urâto!

Hai la vale. Soarele mă bate în cap. (Admiratorii mei vor spune, desigur, că eram destul de bătut în cap şi înainte, da’ nu îi ascultaţi.) E linişte. Zăpada îmi scrâşneşte sub tălpile skiurilor. “Your bridges were burned, and now it’s your turn to cry, cry me a river, cry me a rivereeeerrrr”

Fericirea, câteodată, se lipeşte de tine. Fără să faci nimic. Pur şi simplu, respirând. Şi alunecând la vale. Oare nu aveam dreptate să spun:

În rest, toate bune?

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s