Si viata trece hohotind de ras pe langa noi.


Ne pierdem, zi dupa zi, setea de viata. Si scara de valori, daca vom fi avut-o vreodata.

Am ajuns sa pretuim mai mult, mult mai mult, masinile, casele, telefoanele si alte gadget-uri decat relatiile cu semenii nostri. Nu mai avem o bucurie colectiva. Ceilalti oameni ne sunt competitori in cursa acumularii a cat mai multe bunuri materiale. Fiecare « victorie » a celuilalt ni se pare un afront personal. Uitam sa fim umani. Egoismul a ajuns sa fie sportul national. Devenim din ce in ce mai insingurati pe zi ce trece. Si vom muri singuri, uitati curand de ceilalti, caci si ei sunt atrasi de aceleasi jucarii stralucitoare, gaite umane ce sunt.

Pierdem, zi dupa zi, scopurile pe care ar trebui sa le avem. Ne multumim cu a trai de azi pe maine. Ne trezim dimineata, urand ca trebuie sa o facem. Ne taram pana ne agatam de cana de cafea, in speranta ca aceasta va induce in noi energia pe care am pierdut-o demult.  Iti amintesti cum era cand erai copil si sareai din somn, gata de o noua, fascinanta zi, gata sa iei in piept toate provocarile zilei, sa afli lucruri noi, sa te vezi cu prietenii ? Acum ? « Unde e cafeaua mea ? », intrebi, in timp ce, scarbit si greoi, te indrepti catre bucatarie.

Apoi serviciul, pe care il uram. De aceea, ceea ce facem acolo este inconsistent, atragand un salariu pe masura. Luam bruma aceea de salariu si fugim in Mall-uri, ca sa o spargem pe rahaturi care ne mai asigura un anume gen de fericire. O fericire superficiala, care se spulbera a doua zi, lasand in loc o dorinta de si mai multe bunuri, care sa ne asigure inca o bucatica de fericire cumparata. Apoi ajungem acasa, unde nu gasim timpul sau energia sa fim impreuna cu partenerul nostru, cu copiii nostri, cu prietenii nostri.

Ne refugiem in ecranul care ne obliga sa traim vietile altora, sa simtim alaturi de ei, sa ne substituim lor. De cate ori n-ai vazut pe cineva care iti povesteste cu patos serialul favorit, in loc sa iti povesteasca ce a simtit cand s-a vazut cu iubitul, sau cand copilul a luat 10 la matematica ?

Ne refugiem in ecranul acela care aduce o doza imensa de superficialitate, superficialitate care ne ajuta sa uitam de viata noastra. Caci ne uram viata, nu-i asa ? Apoi, obositi de filme, talk show-uri, vedete, politica, fotbal si altele, fugim in uitarea pe care ne-o ofera somnul.

Iar a doua zi o luam d’a capo.

Si viata trece hohotind de ras pe langa noi.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Uncategorized

Un răspuns la „Si viata trece hohotind de ras pe langa noi.

  1. Carmen

    Trist, trist … dar cat de adevarat graiesti Coane! 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s