Într-o altă noapte, mult mai veche…


Într-o altă noapte, mult mai veche, mi se năzărise că te-am văzut plutind printre ferigi înalte: o lebădă de fum, răzleţită din cortegiul nepăsătorului zeu al dimineţii. Chemarea mea îngrozise atunci reptilele uriaşe ce bântuiau pădurile; pornisem spre tine, crunt, doborând, cu toporul de silex, toţi copacii care îmi ieşeau în cale. Şi-n locul unde speram să te găsesc, găsisem doar un petic de zăpadă, ca o pulbere venită de departe, din stelele palide şi, totuşi, atât de fierbinţi….

Şi mai lăsai un mileniu sau două să treacă….apoi, pe crupa calului meu sălbatic ai călătorit, o, crăiasa mea!, cu acelaşi surâs care şi astăzi mă înfurie şi mă încântă, în mijlocul hoardelor zgomotoase şi urât mirositoare, de-a curmezişul unor continente ciudate, prin care, fără mine, te-ai fi rătăcit…sau poate te-ai fi asimilat lor… devenind uitare printre oamenii de la mijloc….

Într-o altă epocă, am trecut Hellespontul înot, ca un naiv ce sunt, sperând că îmi vei aprinde o torţă…. Când mi-am scuturat apa de pe umeri, am găsit doar urmele paşilor tăi…plecaseşi …. de vreo două veacuri…

Ai fost vestală, împărăteasă, şi chiar hoaţă…te-am salvat mereu de la moarte, dar, întotdeauna, mi-ai ascuns ceva. Ca mulţi alţi tovarăşi de suferinţă, m-am încăpăţânat să cunosc şi obrazul nevăzut al lunii…pe care, nici acum, nu îl ştiu.

(Ţi-am tăiat calea şi azi, şi ieri, şi mereu… te-am chemat în furtună sau pe plaje pustii, zi şi noapte …doi rebeli într-o lume ciudată şi conformistă …oare să fi putut redefini noţiuni de mult uitate? Sau poate ne-inventate încă?…)

În timpul Directoratului, într-o dimineaţă însorită, ne-am întâlnit, pentru o clipă, pe treptele eşafodului. Purtai o perucă pudrată, ca toate marchizele şi păreai atât de frivolă, încât am fost sigur că vei fi graţiată. Ţi-am văzut feminitatea dominând scândurile negeluite ale eşafodului murdar şi făcându-l să pară sală de bal. Călăul te strigase pe un nume de operetă şi tot norodul îndobitocit aplaudase ca la teatru.

În sinea mea, însă, eu te numeam altfel, cu un cuvânt încă nerostit, care înseamnă constelaţie, sau arbore, sau râu…un nume de popor barbar sau de pasăre migratoare, nume de zeu şi de şarpe, de sclav care preparş otrşvuri, de ţară îndepărtată, ori de buruiană care vindecă… sau ucide….

Ar trebui, pentru a te chema, să inventez acel cuvânt care exprimă neliniştea şi speranţa, depărtarea, dorinţa de a visa, pe creasta unui munte, sau de a te azvârli, gol,  în abisuri de mare …sau vorba care evocă lucruri strălucitoare, ceremonii străvechi sau cântece într-o limbă uitată…

Apoi ghilotina a mai lăsat o pauză între noi…

Dar nu puteam lăsa o amărâtă de istorie să ne despartă … şi am revenit: un Phoenix jumulit şi ofilit, dar încăpăţânat. Trebuia să te găsesc… în lume era rău: oamenii ucideau oameni. Dar oare când n-a fost aşa? Prin fumul camerelor de gazare se zăreau suflete urcând spre cer. Apoi te-am zărit: erai într-o coadă lungă de oameni aşteptând nefiinţa. Am fugit să mă alătur ţie…prea târziu…uşile se închiseseră în urma ta… oare mereu voi fi în întârziere?

Nu-i nimic…am timp…ce dacă nu va fi viaţa asta? Mai sunt atâtea vieţi… ştii bine că, până la urmă, te voi prinde… de acum îmi antrenez braţele să te cuprindă şi să nu îţi mai dea drumul …fugi…fugi… tot între ele vei ajunge… azi…mâine… peste un mileniu…contează oare când?

 

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Uncategorized

Un răspuns la „Într-o altă noapte, mult mai veche…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s