Vama Veche, la 19 ani, in Republica Socialista Romania


Se intampla acum muuuulti ani. Tare multi.
Inceput de septembrie. Terminasem liceul. Picasem cu brio la Medicina. A 2-a oara. Visele de a fi un nou Christian Barnard se cam spulberasera. Intrasem, insa, la Chimie. Si ma pregateam sa plec in armata.
Mai aveam 2 saptamani de libertate. Asa ca am decis sa imi iau cortul si sa plec la mare. Singur. Iubita ma cam parasise. Urma sa fie inceputul unei serii de parasiri. Hai la Mamaia. Ajung. Plictiseala mare. Campingul, deschis de numai vreo 2 ani, aproape pustiu. Tanjeam dupa apropierea de oameni. Mi-era urat singur.
Intr-o seara, la « bufetul » mizer al campingului, aud o discutie despre o « zona mai putin civilizata », cu un nume parca desprins din cartile despre Mihai Viteazul si cavalerii sai : Vama Veche. Mergi cu trenul pana la Mangalia, apoi 2 Mai (pe vremea aceea, ziua internationala a tineretului), apoi Vama Veche.
La naiba ! De zone mai putin civiliate aveam eu nevoie ? Nu-mi era de ajuns lipsa de oameni din Mamaia cortuara ? (Remarci, sper, contributia mea la evolutia limbii romane !) M-am uitat in buzunarul cu bani. Gratie marinimiei lui taica-miu, stateam bine. La naiba ! Ce am de pierdut ? Hai in Vama Veche !
N-am dormit toata noaptea. Nu stiu de ce. Eram incitat de sonoritatea acelui nume. Dimineata, la prima ora, mi-am strans Cerna 2-ul (daca mai tii minte, « Cerna » era cam singurul tip de cort pe care il gaseai in Romania. De 1, 2, 4 persoane) si la drum.
Am ajuns in Vama pe la pranz, dupa un mars eroic intre 2 Mai si aceasta din urma. Un sat modest, pe dreapta soselei. Am mers direct catre malul marii. In stanga, vreo 10 corturi. In dreapta, pustiu. Pe mare, vreo 5-6 barci lungi, pescaresti. In spate, tufisuri si scaieti. Sub picioare, nisipul aspru al Vamii. Deasupra, soarele ma lovea cu sadism in moalele capului.
Era ciudat. Aveam un sentiment straniu : teama, bucurie, emotie, parca debarcasem intr-o lume noua, necalcata de picior uman. Stiu, eram jignitor de tanar. Poate de aceea, imaginatia mea face ore suplimentare. Aveam sa imi dau seama, insa, 2-3 ani mai tarziu, dupa ce recidivasem anual, ca acela era aerul Vamii : cel de libertate.
Mi-am instalat cortul. Ceva mai la distanta de celelalte. Aruncam priviri furise, caci vazusem in jurul acelor corturi siluete omenesti. La naiba ! Oamenii aia pareau goi. Cand s-au apropiat, mi-am dat seama ca asa si erau. M-am speriat de-a binelea. Unde naiba ajunsesem ?
Sa nu uitam ca, in acei ani, de topless nici macar nu se auzise, iar o pereche de sani goi ii vedeai numai in revistele aduse prin contrabanda.
Erau 3 tipi : 2 fete si un baiat. Cam hippie, dupa parerea mea. M-au salutat, ceea ce a sporit jena si confuzia mea. Apoi au plecat mai departe, de-a lungul plajei. M-am aruncat in apa, intrebandu-ma de ce naiba nu am plecat acasa, la Bucuresti.
Spre seara m-a pocnit foamea, asa ca am luat-o catre sat, ca sa incerc sa iau ceva de mancare. Am ajuns la o carciuma, unde erau cativa pescari. Oameni de-ai locului. Alaturi de ei, baiatul de mai devreme, impreuna cu una dintre fete. Erau la un loc cu totii, povestind si razand.
Am avut ocazia, in zilele acelea, sa ma acomodez cu atmosfera extrem de speciala a Vamii : vizitatorii, rebeli si hippioti, cu chitarele lor, cu o muzica mai putin obisnuita, si pescarii, vicleni, dar ospitalieri, incercand sa iti « ciupeasca » niste bani sau, mai ales, niste bautura.
Localnice nu am vazut, caci nu am indraznit sa ma incumet catre casele lor. Puncte de intersectie intre aceste 2 lumi : carciuma si cherhanaua.
Surpriza a fost ca acei rebeli, atat de neobisnuiti pentru liceanul de 19 ani ce incetasem sa fiu, erau atat de heterogeni : fie tipi bauti pana aproape de coma, fie cadre universitare, oameni imens de culti, cu care am putut incrucisa floreta verbului, despre Art Nouveau, Blaga, Eugen Barbu, fostii munti ai Dobrogei, obiceiurile de « nunta » ale delfinilor din Marea Neagra, cum ar arata Romania fara comunism, despre protestele de la Brasov si din valea Jiului contra lui Ceausescu, Beatles, Rolling Stones, Europa libera, Vocea Americii si multe altele. Au fost 6 zile de vis, cu putine ore de somn, cu multe ore de discutii, de baie in Marea Neagra, « singurul vecin prietenos al Romaniei »,  cum am invatat atunci ca i se zice, de dezgolire, atat a corpului, cat si, mai ales, a spiritului, de eliberare a gandului, de fraternizare cu pescarii cam afumati. Focuri pe plaja, noaptea, in jurul carora ne adunam cu totii, impartind fie cate o sticla de vodca, fie una de Cico, fie apa, fie tigari. Cantand la chitara, din voce, batand in ulcele metalice, strigand, impartasind bucuria cu ceilalti. Non-conformism, nisip, muzica, tineri, mai putin tineri, o mini societate atat de omogena in heterogenitatea sa. O insula de libertate in inima unei Romanii robita comunismului. O insula unde puteai fugi cateva zile, uitand de conditia ta de umila rotita in acel imens angrenaj, condus de altii, unde tu nu puteai decat sa te inregimentezi.
O comunitate ad-hoc, insa atat de inchegata de spiritul de liberatate, atat de greu de gasit in Romania acelor ani. Nu am pastrat legatura cu nimeni dupa plecarea din Vama. Insa le pastrez si acum imaginea in minte. Si acele zile in cele mai ascunse camere ale sufletului meu.
Poate este o exagerare, insa consider ca acele cateva zile in Vama Veche au pus o piatra importanta la baza caracterului meu, in formare, pe atunci.
Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s