Homeless, editie revazuta si adaugita


Zilele astea am dat rar pe acasa. Si putin. Grosul timpului pe care l-am smuls din ghearele biroului, l-am petrecut la Complex. Altfel spus, la adapostul pentru oamenii strazii. 
De unde in prima zi am fost profund emotionat, zilele astea am reusit sa vad ceva mai adanc decat mila resimtita fata de ei. Am reusit, pentru inceput, sa fac oarecari distinctii intre diferite tipuri de oameni ai strazii.
Mi-e destul de dificil, inca, sa fac o sistematizare, dar o sa iti impartasesc cateva experiente. Ma voi multumi cu cele mai putin socante, caci nu vreau sa se supere pe mine mama ta, ca nu ai mancat tot ce ti-a pus in farfurie.
Gasesti printre ei oameni de nota 10. Si hoti. Si oameni care nu vor sa auda de munca. Si oameni care vor, dar nu au unde munci. Si drogati. Si fosti drogati. Si viitori drogati. Oameni sanatosi. Sau bolnavi. Sau doar flamanzi.
Aproape toti, de o mizerie fizica respingatoare. Trebuie sa ai stomacul sanatos sa poti sta printre ei. Mai ales cand ei sunt multi . Si aici sunt muuuuulti. Foarte multi.
Primul lucru care m-a indignat a fost ca, imediat, au murdarit bunatate de cladire nou-nouta. Apoi…apoi multe. Se imbulzeau in sala de mese. Erau galagiosi. Desi spalati aproape cu forta, miroseau. Unii aveau pretentii: „De ce n-avem televizor in camere?”
O familie, cu 2 copii mici. Din donatii, li s-au adus Pampers, fructe pentru copii, lapte, mancare. Un sfert de ora mai tarziu, cea care era mama coboara la receptie: „N-aveti sa imi imprumutati si mie 10 lei pana maine, sa imi iau niste tigari? Ca maine il trimit la munca pe X (barbat-su) si vi-i dau inapoi” Imediat mi-a venit in minte „Da’ aseara de ce n-ai imprumutat 10 lei ca sa cumperi niste Pampers, ca aseara nu aveai pentru copii?”
La etajul 3, dusesem un frigider, pe care il avusesem in plus acasa. Sa aiba un loc de tinut la rece si pe etaj, nu numai in sala de mese de la parter. 3 zile mai tarziu, tevile de cupru ale frigiderului fusesera furate.
Uitasem: presa a facut mare tam-tam ca un anumit homeless nu a vrut sa intre in adapost, caci nu avea ce sa faca cu un catel, care il acompania. Asa ca ghiciti cine batea Bucurestii, la ceas de seara, cautand custi de caine. Cu oarecare indignare in minte, ce-i drept. Poate ca greseam, dar ma enerva sa alerg prin oras dupa custi pentru javre, in conditiile date.
Pe de alta parte, sunt unii care se ofera sa te ajute, la mai toate muncile care trebuie prestate. Fara sa astepte o „spaga”, fara sa iti ceara apoi, pe ton milog, o tigara… Unii, probabil, vor sa se impuna in fata celorlalti, din dormitoare. A purta manusi chirurgicale, ceea ce noi, majoritatea celor care ii primim, o facem, se pare ca a devenit, pentru ei, un semn de distinctie. De aceea, multi dintre cei care ne ajuta, cer manusi. 
Amuzant? Emotionant? Greu de zis. Am remarcat ca, in domeniul asta, emotiile, iritarea si amuzamentul se succed foarte rapid, deseori intrepatrunzandu-se. Acum iti dau lacrimile, 2 minute mai tarziu iti vine sa pui mana pe un topor, peste 5 razi in hohote.
Oricum, o concluzie: daca, pentru oamenii astia, nu s-ar face nimic, ar disparea repede. Prin extinctie. 
 
Si atunci, domnisoarele si domnisorii care stramba din nas la trecerea unui om al strazii ar putea rasufla usurati: lumea ar putea fi plina numai de fiinte minunate, mirosind a Chanel, pasind gratios, in pantofi Jimmy Choo, lasand sa cada in urma lor petale de trandafir. Rosu.
Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s