Cand ninge


Afara ninge. Punct.

Ninge ca-ntr-o carte postala de prost gust. Ma uit la blogu’ asta, ca nu l-am mai bagat demult in seama. Probabil ca nu am prea multe de spus. Cam ca de obicei, de altfel. Dar iar ma mananca degetele. Iar feisbucu’ a devenit o arena plina de patimi politice, ceea ce imi da o stare de anxietate, asa ca nici acolo nu mai pot scrie. Dati-mi feisbucu’ inapoi. Locul ala unde poti sa bati campii fara probleme, ca nu se poate sa primesti decat „Like”. Nu are nimeni buton de altceva.

Ma intreb cum ar fi feisbucu’ cu butoane pe care ti le poti crea singur. Ca sa fim in specificul national, cred ca majoritatea butoanelor ar purta inscriptii care nu pot fi reproduse pe un blog decent. In care ar fi vorba de parti anatomice, rude de  sex feminin, obiecte de cult bisericesc, sarbatori idem, actiuni de fiziologie nocturna, cu conotatie perversa. Poate ca am putea trage niste concluzii despre marea majoritate a unei natiuni, din aceste butoane „la liber”.

Dar ce ma freaca pe mine grija de butoane? E sambata. Sunt singur acasa si, contrar a ceea ce s-ar putea crede, nu ma bucur deloc.

Ma uit la scarba asta de zapada, atat de gretos de romantica. Nu puteai sa ningi la tine, acolo, la munte? Lasa-mi mie asfaltul uscat, ca sa poata musca din el cauciucurile cu lacomie.
Mi-e dor de adrenalina, mi-e dor de miscare, mi-e dor de a imi forta iar corpul lenevit intr-o competitie cu mine, cu altii, cu natura. Am ajuns un sibarit. Ce naiba, nu pot zice despre mine ca am ajuns un lenes.

Nu mai vreau somn, nu  mai vreau puf caldut in jurul meu. Nu mai vreau saltea moale, nu mai vreau sampanie si fum. Vreau skiurile mele, castile pe urechi cu muzica rebela sau romantica, muntele, viscolul si posibilitatea sa ma razboiesc cu el. Stiu. De la tine se vede ca o ciudatenie. Dar asta sunt eu. Sau, poate, e criza barbatului de varsta a 2-a, aplicata la alti factori decat femeile.

Da, sunt la varsta a 2-a. Cred ca pot zice asta fara gres. Dar nu simt nevoia sa fiu iubit de toate junele de 18 sau 20 de ani, doar ca sa vad ca mai sunt „pe piata”. Vreau doar sa nu mai stau incliftat in camasa mea Turnbull & Asser (mint, de fapt nu am camasi marca asta, dar e un vis din copilarie), cu ceasul intr-o mana, cu telefonul in cealalta, gandindu-ma cum sa fac bani. Vreau sa silesc corpul asta puturosit sa dea ce e mai bun in el, sa se ia de piept cu muntele, cu zapada si cu propriile limite fizice. Si psihice. Sa imi inving temerile si sa am motive sa ma simt bine in pielea mea. A trecut cam mult de cand nu am mai facut asta.

Da, stiu. Criza varstei a 2-a. Mi s-a mai zis. Dar stiti ceva? Sa va f….

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s